În reluare

Sunt femeie şi îmi place să conduc, da?

2010-05-03T20:29:00.001+03:00

Îmi place să zburd cu maşina pe şosele, să simt volanul tare în mâna stângă şi schimbătorul jucăuş în dreapta. Să cânt la volan, cu geamul deschis şi părul în vânt. Îmi place să fiu singură în maşină, doar eu şi muzica, să mă strecor în intersecţii şi să depăşesc cu încredere.

Îmi place să conduc noaptea, să fie linişte şi să îmi aud propriile gânduri. Să fiu înconjurată de întuneric, iar farurile să mă ghideze alene pe şoseaua pustie. Îmi place să conduc pe ploaie, să las ştergătoarele nervoase să-şi facă treaba şi să mă chinui să desluşesc cât sunt de adânci bălţile de pe drum.

Îmi place să aştept la semafor, înconjurată de maşini, să prind privirea şoferului din dreapta şi să îi arunc un zâmbet în timp ce demarez. Îmi place să fumez la volan, să simt centura ocrotindu-mi corpul şi să arunc ocheade scurte oglinzilor retrovizoare. Să simt siguranţa pedalei de frână sub talpă şi promisiunile celei de acceleraţie. Să apăs ambreiajul cu putere şi să claxonez dobitocul care îmi taie calea.

Îmi place să zbor cu 140 pe autostradă, să încetinesc când intru în localităţi şi să fiu atentă să nu încurc benzile când intru într-un sens giratoriu. Îmi place să fiu prudentă, să mă asigur de trei ori şi să las pietonii să traverseze în tihnă. Şi îmi place de maşinuţa familiei de nici nu pot să vă povestesc. Păcat că nu o pot lua cu mine la Timişoara.

Online-ul pentru mine

2010-04-26T15:16:00.002+03:00

În ultima vreme, importanţa internetului a crescut substanţial în viaţa mea. Şi prin ultima vreme înţeleg cam ultimii doi ani. Dacă în liceu îl foloseam superficial, axându-mă doar pe partea de divertisment, între timp a devenit o unealtă care face legătura între mine şi restul lumii. A devenit principala mea sursă de informaţie, iar divertismentul a căzut uşor pe locul doi. Să vă explic.

În primul rând, muncesc la un site de ştiri. Deci, fără online, nu m-aş putea baş descurca. Am învăţat de-a lungul vremii să mă folosesc de Twitter, de Facebook şi de bloguri. Am încercat să învăţ cam ce vrea lumea să citească şi cam cum reacţionează vizavi de diferite informaţii. Cum, pentru un site de ştiri, credibilitatea e totul. Nu zic că viteza nu e importantă sau că exclusivităţile sunt overrated. Zic doar că atunci când îţi pierzi credibilitatea începe declinul. S-au scris cărţi şi s-au făcut studii care comparau print-ul cu online-ul, subiect la care se pricep oameni mai deştepţi decât mine, aşa că nu voi insista. Vă zic doar că online-ul îţi mai oferă ceva extrem de important: feedback instant. Şi posibilitatea de a-ţi remedia eventualele greşeli, făcute sub presiunea vitezei.

De câteva luni mai deschid televizorul doar ca fundal sonor, când sunt la Lugoj. Ziare nu am mai cumpărat de multă vreme, în mare parte din cauză că, fiind tot timpul online, le citesc cu ochii holbaţi la monitor. Pe internet găsesc cam tot ce am nevoie, de la informaţii gen cât timp se fierbe un ou până la ştiri despre norul de cenuşă vulcanică. Deci ca şi sursă de informare, se înţelege.

Mai apoi, să luăm socializarea. Dacă nu ar fi fost online-ul, poate nu i-aş fi cunoscut niciodată pe Ovi, Horia, Cristina, Tomata sau Richie. Poate că nu aş fi mers niciodată cu ei la bere, poate nu am fi purtat niciodată conversaţii mai mult sau mai puţin superficiale despre orice nebunie de pe lumea asta. Iar, mai apoi, sunt cei pe care nu i-am cunoscut în direct, dar de care îmi place virtual atâta de tare încât îmi vine să îi îmbrăţişez. Online-ul mi-a lărgit orizonturile şi, într-o mică măsură, a reuşit să mă scoată din carapacea-mi de timiditate. Nu în ultimul timp, online-ul mă ajută să ţin legătura cu Ada, care acum e la sute de kilometri de mine, dar parcă citindu-i update-urile de pe site-urile sociale nu o mai simt aşa de departe.

Nu în ultimul rând, divertismentul. Muzica o ascult mai mult online, de pe net aflu ce îmi mai fac vedetele, la ce filme ar trebui să mă uit şi ce jocuri ar trebui să încerc. Mă amuz la tweet-uri deştepto-funny, râd la cine ştie ce filmuleţ genial, citesc posturi pe bloguri care îmi deschid mintea şi mai tare decât e deschisă momentan.

Hai să o luăm şi invers

Da, îmi place online-ul al naibii de mult. Petrec foarte mult timp pe net, îmi place să îmi verific mailurile şi conturile de pe facebook şi twitter. Asta nu înseamnă că nu pot să mă detaşez. Dacă îmi pică ochii pe o revistă de la taraba de ziare, mi-o cumpăr şi o citesc pe tramvai sau pe budă (da, şi fetele fac asta). Dacă îmi taie ăştia de la RDS netul, după ce mă enervez revin la sentimente mai bune. Am prieteni care nu au legătură cu online-ul, cu care ies la bere, cu care vorbesc la telefon, care sunt mereu alături de mine. Nu am înlocuit cafeaua offline cu #RemoteCoffee. Nu m-am închis în casă şi am decis să trăiesc doar prin intermediul online-ului. Încă îmi place să mă plimb cu câinele pe malul Timişului şi să fumez o ţigară pe o bancă din parc. Aşa că să nu vă aud cu comentarii gen uite şi la asta cât e de obsedată.

Aşadar, aceasta a fost o leapşă iniţiată de Roxi. De la mine merge mai departe, că aşa e frumos, la Cristina şi la Ovi. Succesuri.

Sexiest videos ever

2010-04-25T02:08:00.009+03:00

După părerea mea subietivă, desigur. Şi în număr de trei.

3. Kasabian - Me plus one

L-aţi văzut? Dacă nu, uitaţi-vă. Serios.

2. Justin Timberlake - My Love/Sexy back live

Cu Timbaland, care nu e hot, dar e de decor. Justin rulează în video-ul ăsta. Cum arată, cum se mişcă, au doamne.

1. Audioslave - Like a stone (live)

Doar i-am dedicat un post special. Când mă uit la el îmi vine să îmi mângâi monitorul, haha. Chris Cornell e aşa de bun în video-ul ăsta, pfuu.

Like A Stone - Audioslave Live On Broadway

Nath. | MySpace Video

Mi-e dor de muzică

2010-04-20T04:08:00.007+03:00

De când PCul mi-e închis 97% din timp, şi muzica-mi e departe de mine. Mă rezum la a asculta o piesă de care am chef în scurtele pauze de muncă, pe youtube, la a asculta aceleaşi piese de acum un an pe MP3 player, pe tren sau pe tramvai şi la a asculta muzica din birturi, care, cu foarte puţine excepţii, nu mă satisface deloc.
Mi-e dor să adorm pe Flotation Toy Warning, să mă trezesc cu The Ting Tings şi cu Arctic Monkeys, să visez cu ochii deschişi pe Gary Jules. Să mă binedispun cu Pasărea Colibri, I'm from Barcelona, Cars can be blue, CSS şi Nirvana, să sufăr cu Ane Brun şi cu Damien Rice. Să simt că am din nou 17 ani cu Vama Veche, SOAD şi Coma, să zac fericită în iarbă cu OCS, să mă simt bine cu Morphine şi Kings of Convenience. Să zâmbesc ascultând Neutral Milk Hotel, sa-mi amintesc de trecut cu No Doubt, să enervez lumea cu The Coasters. Şi da, să râd necontrolat cu Grasu XXL.
Apropo, nu îmi place noul single Vama. Cel puţin deocamdată.

Euforie fotbalistică

2010-04-18T21:56:00.006+03:00

De obicei mă abţin de la a scrie despre fotbal. Sau de la a vorbi despre fotbal, că doar suntem români şi mereu se trezeşte unul mai deştept pe lângă mine care să mă contrazică, corecteze sau privească superior. În cei doi ani şi de blogging, am abordat subiectul de puţine ori: când m-a enervat arbitrul de la CFR - Rapid, când m-au enervat comentatorii, când l-am comparat pe Rednic cu Moţoc, când am fost la primul meu meci de pe Dan Păltinişanu şi la faza cu bricheta.

Cu toate astea, azi nu mă mai abţin. Azi sunt euforică. Azi Rapid a bătut Steaua cu 5 (cinci) - 1 (unu). După un sezon în care mai mult am înjurat decât m-am bucurat, după un sezon în care am fost şi eu în sfârşit la un meci de-al lor aici, la Timişoara (da, şi atunci au pierdut), după ultimele săptămâni în care cazul Varga-Bălan m-a tot scos din pepeni, azi sunt fericită. Săpunaru şi Ioniţă au fost minunaţi, iar Bornescu a apărat tare bine (deşi, sincer, nici nu a prea avut ce - evil laughter). Şi deşi la noi fotbalul se joacă mai mult prin culise, iată că astă-seară s-a jucat şi pe teren. Ole Ole.

Sursă foto

The Bounty Hunter

2010-04-18T15:44:00.001+03:00

Sau cum mi-am pierdut eu o oră jumate din viaţă, că am rezistat eroic până la final. Ce-i drept, aveam şi aşteptări mari, având în vedere că îmi place mult de Jennifer Aniston şi mi-e simpatic Gerard Butler. Din păcate, The Bounty Hunter e oribil de plictisitor.

În primul rând, nu înţeleg de ce s-a încăpăţânat Jen să joace în el, având în vedere că este, cât de cât, o actriţă respectabilă. Rolul ăsta nu o pune deloc în evidenţă, nu face decât să o transforme într-o păpuşă tipic hollywood-iană, cu picioare lungi, decolteu generos şi personalitate ce tinde spre zero. Mai apoi, Butler e acolo de decor. Mai defilează niţel dezbrăcat, mai transpiră alergând câteva cadre şi cam atât.

Povestea e atâta de trasă de păr încât pur şi simplu nu îţi vine să crezi. El e un fost poliţist, devenit vânător de recompense. Ea e reporter arestat dintr-o prostie, care nu s-a prezentat la audiere şi a fost dat în urmărire. Cei doi au fost căsătoriţi la un moment dat dar acum, aparent, se urăsc de moarte. Şi uite aşa el e trimis în căutarea ei, o găseşte în două secunde, o sechestrează, se joacă niţel de-a şoarecele şi pisica, el decide mai apoi să o asculte şi încearcă să rezolve împreună cazul care îi dădea ei bătăi de cap. Şi uite-aşa de termină filmul. Cu toate astea, kudos că are măcar un car chase şi un soundtrack decent.

Regizorul nu ştiu ce alte treburi a avut atunci când s-a turnat filmul, dar mai mult ca sigur nu a fost prin preajmă. Dialogul e banal şi previzibil, electricitate între cei doi nu prea există, în ciuda grandioasei campanii de marketing care a precedat apariţia filmului, iar celelalte personaje sunt atâta de şterse încât abia ţi le mai aminteşti când apare genericul de final. Rogu-vă, nu vă obosiţi să-l vizionaţi.

Offline

2010-04-18T15:23:00.002+03:00

Câteodată îmi place să dispar. Aşa, două zile, o săptămână, două, trei. Să nu mai destrăbălez în online fără să mă gândesc la consecinţe. Să nu mă mai simt dependentă de reader, de tweetdeck sau de facebook. Să mă retrag la mine-n garsonieră cu o pungă de chipsuri, o plasă de dulciuri şi un film care să îmi descreţească fruntea.
Uneori exagerez şi uit chiar şi de mobil. Mă bag sub plapumă cu ochii închişi, mă gândesc la vară şi la valuri şi zac nemişcată minute bune. Alteori, prefer să mă duc singură într-un bar, unde să beau cafea, să citesc şi să mă afund în uitare.
După această amplă introducere, vă anunţ cu surle şi trâmbiţe că m-am întors. Mi-am revenit. Viaţa merge întotdeauna mai departe, fie că am sau nu eu chef de ea.

Zicala de duminică

2010-04-04T15:15:00.003+03:00

De ce e mişto să ai o viaţă agitată şi stresantă? Pentru că e aşa de al naibii de bine când intri în standby. Chiar şi pentru două zile.

Facebook şi Twitter

2010-04-03T14:56:00.003+03:00

Pentru că mă plictisesc îngrozitor, în continuare vă voi da câteva motive pentru care să nu vă uniţi contul de Twitter cu cel de Facebook. Am făcut-o şi eu la început, pentru că, nu-i aşa, e mult mai uşor. Dar am realizat că nu e baş ok. De ce? Păăăăi:

e aiurea să apară RTurile în statusul de Facebook, e aiurea rău
e enervant ca eu, user şi de FB şi de Twitter, să trebuiască să citesc aceleaşi chestii de două ori - plus că există posibilitatea să trec cu vederea anumite update-urile de-ale tale, gândindu-mă că le-am citit deja
drunken tweets - chiar vrei să îţi apară şi pe Facebook? :))
lumea de pe FB care nu foloseşte Twitter nu o să înţeleagă niciodată ce înseamnă reply şi retweet

Mai aveţi şi alte motive? Că pe mine mai un pic şi mă dau ăştia afară din birt, că doar e sâmbăta înainte Paşti şi unii chiar au şi viaţă personală.

Sărbătorile sunt obositoare

2010-04-03T14:16:00.004+03:00

Când eram mică, sărbătorile erau în prilej de bucurie. Mă duceam cu familia la Nădrag, de Crăciun ascultam craii cântând, de Paşti mergeam cu toţii la Înviere. Şi mai erau cadourile, bucuria nemărginită de a primi şi dărui cadouri. Well, that's all gone now.
În schimb, acum eu îmi petrec sâmbătă de Paşti într-o cafenea din Piaţa Sinaia, pentru că idioţii de la CFR nu ştiu să îşi updateuie site-ul şi să anunţe oamenii că toate trenurile spre Bucureşti (adică şi spre Lugoj) nu circulă azi. Aşa că trebe să atârn de-a dreptul pe aici, până la 4. Oh the joy.
Mai apoi, vreme să cumpăr cadouri nu am avut, aşa că am doar pentru bună-miu şi tata. Sper să găsesc ceva magazin deschis când voi purcede, din nou, înspre gară. Şi oricum mă vai alege cu cadouri seci, pentru că timp să mă gândesc cam ce ar vrea lumea nu am avut. Şi decoraţiile de Paşti şi raţele care spun I love you chiar reprezintă daruri neinspirate.
Mai apoi, trebe să mă grăbesc să ajung acasă, să îmi fac bagajul, să părăsesc Timişoara. E obositor. Goana după cadouri e obositoare, sărbătorile sunt obositoare, faptul că luni mă întorc la munci e, din nou, obositor. Bucurie egal cu zero. Mă entuziasmează doar gândul că îi voi revedea pe ai mei şi îmi voi revedea câinele.
În nota aceasta deosebit de veselă a postului meu, Paşte fericit la toată lumea. Sau măcar mai fericit decât a început al meu. Grrr.

Uneori, Twitterul devine zgomot

2010-03-30T15:50:00.001+03:00

Eu sunt atâta de îndrăgostită de Twitter încât dacă ar prinde formă umană l-aş răpi şi l-aş duce pe o insulă pustie, să fie numai cu mine. Dar, câteodată, într-o zi de aia nebună, când am 15 mii de chestii de făcut, mă enervează. Îmi tot popuie echofonul, îmi apar în faţă avatare cunoscute şi vreau să ştiu ce se întâmplă. Să nu care cumva să pierd o ciripeală de maximă importanţă. Şi uite aşa, ziua se scurge mai repede şi mă trezesc că e deja seară şi că din cele 15 mii de chestii am făcut fix trei. Azi e una din acele zile.

Băieţii, fetele şi săgeţile

2010-03-30T04:12:00.003+03:00

Atunci cânt un băiat e străpuns de o săgeată, nu vrea decât să şi-o scoată din piept. Atunci când o fată e străpunsă de o săgeată, după ce şi-o scoate din piept mai vrea să ştie şi din ce material e făcută săgeata, plus cine a străpuns-o şi de ce.
Pentru o fată, un simplu "nu" nu e deloc deajuns. Ea vrea să ştie şi "de ce", şi "pentru cât timp". Sau cine ştie, poate vreodată...
Pentru voi nu există mesaje subliminale. Pentru fete, mesajele subliminale sunt totul. Obişnuiţi-vă.

*post inspirat de Bones, da

Nu suntem nici frustraţi, nici antisociali

2010-03-29T20:03:00.002+03:00

Am blog de mai bine de doi ani deja. Doi ani în care am scris despre toate prostiile care mi-au trecut prin cap. Şi doi ani în care am auzit mai multe critici la adresa blogurilor decât la adresa Elenei Udrea. Dacă la început le acceptam şi încercam să explic interlocutorului cu răbdare cum stă treaba de fapt, de-a lungul vremii mi-am pierdut-o.
Suntem în 2010. Dacă încă nu te-ai convins de influenţa şi utilitatea blogging-ului şi microblogging-ului, eu nu mai am resursele necesare să îţi mai explic. Nu mai am răbdare. Există nenumărate studii, exemple, site-uri întregi cu informaţii despre cum social media a transformat modul de socializare al indivizilor. Dă un google search şi vorbim după aia.
Noi, bloggerii, nu suntem mai frustraţi decât restul populaţiei. Suntem la fel de frustraţi ca şi voi, non-bloggerii, dar am găsit o modalitate de a ne vărsa această frustrare. Tu deschizi o bere, noi scriem un post. Da, e atât de simplu.
Noi, bloggerii, nu suntem antisociali. Înainte să faci această afirmaţie gândeşte-te că bloggingul este, de fapt, un mijloc de socializare. Twitter-ul, Facebook-ul la fel. Dacă asta nu te convinge, află că există blogmeet-uri şi tweetmeet-uri la care oamenii asta fac: socializează. Tulai, doamne, cum să te întâlneşti cu oameni pe care îi ştii doar din online? Ei bine, mare parte din amicii mei asta au fost iniţial. Oameni pe care îi ştiam din online. Oameni care îmi împărtăşeau părerile şi interesele. Eeee?
Şi gata, că postul e scris la viteză şi eu mai am de lucru. Xoxo.

Ipocrizie sau ecologie?

2010-03-27T18:36:00.000+02:00

Astă-seară e Earth Hour. Între 20:30 şi 21:30. Stingem becul pentru o oră. Iniţiativă relativ mişto, care a debutat prin 2007. Păcat că între timp a devenit mai mult un trend şi mai puţin o demonstraţie de spirit ecologic.
Anul trecut am citit nenumărate posturi pe bloguri despre Earth Hour. Bloggeri care îndemnau lumea să stingă becul, bloggeri care susţineau că vor stinge becul, aparent, şi bloggeri care se lăudau cu cât sunt ei de pro-ecologie. Anul ăsta mă bucur că au lăsat-o mai moale.
Nu zic că nu e o iniţiativă lăudabilă. Din contră. Zic doar că e enervant când unii se trezesc doar o dată pe an să ne amintească că resursele planetei sunt limitate, şi chiar atunci să se dea rotunzi cu acţiunile lor ecologice, doar pentru a se încadra în trend. Not cool.
Dacă vrei să susţii Earth Hour, dacă chiar eşti pro-ecologie şi dacă vrei să îi corupi şi pe alţii, scrie mai des. Îndeamnă mai des lumea la acţiuni de genul. Aminteşte-le să închidă apa când se spală pe dinţi şi să nu mai doarmă cu calculatoarele aprinse. Doar o oră pe an nu ajunge.
Acestea fiind spuse, eu sting becul de Earth Hour. Pentru că voi fi, cel mai probabil, la Casa Studenţilor.

Încă o glumă proastă

2010-03-23T15:59:00.005+02:00

Că tot vă povesteam eu mai demult că OCS filmează videoclip, iată şi rezultatul final, urcat în sfârşit pe Youtube. Drăguţ au ba? Mie îmi place.

Sursă poză

Azi nu

2010-03-23T01:10:00.002+02:00

Câteodată mă simt mică şi neputincioasă. Îmi vine să mă închid în casă, să fumez cu geamul deschis şi să mă uit la cer cât e ziulica de lungă. Să mănânc doar lapte cu cereale de ciocolată, să joc tetris ca în copilărie şi să nu vorbesc la telefon decât cu mama.
Alteori mă simt buricul pământului. Îmi vine să ţip, să iau oamenii la dans pe stradă şi să îl chem pe băiatul ăla drăguţ la o cafea. Să râdem împreună de puştiul care plânge că nu are voie să se uite la televizor la emisiunea preferată, pentru că aia e cea mai mare problemă a lui.
Mai rar, simt o linişte adâncă şi o claritate enervantă. Simt că pot să fac orice, dacă îmi pun capul la contribuţie. Simt că negrul nu e baş negru, e niţel gri.
Iniţial, azi m-am simţit nicicum. Azi a trecut ca o zi petrecută într-un carusel care se învârte repede şi care nu te lasă să te dezmeticeşti. Mi-am dat seama că timpul nu mai are răbdare, că superficialitatea nu îşi are rostul şi că ipocrizia se întâlneşte la tot pasul. Şi mai apoi am fost tristă. Şi uite, e deja mâine.

Gelozie 2.0

2010-03-21T20:29:00.002+02:00

De parcă nu era suficient că tremurăm de fiecare dată când el întoarce capul pe stradă după o tipă cu picioarele mai lungi decât noi. De parcă nu era destul că ne stă inima în loc de fiecare dată când el merge cu prietenii în club şi pe noi ne lasă acasă. Şi de parcă nu sufeream îndeajuns când ne spunea că stă la lucru peste program, făcându-ne tot felul de gânduri sumbre şi fiind sigure că, de fapt, ne minte. Nuuuuu, acum au trebuit să intre şi Facebookul şi Twitterul în hora paranoiei noastre colective. Dacă şi tu faci parte din categoria fetelor care verifică obsesiv conturile iubitului de pe site-urile sociale, postul ăsta este pentru tine.

Există trei situaţii în care gelozia 2.0 îşi bagă coada în treburile noastre. Să ne luăm de rând.

1. Dragul de el încă nu e al tău
Ai pus tu ochii pe el şi îţi place, dar încă nu s-a întâmplat nimic între voi. Te gândeşti, ca femeie întreprinzătoare ce eşti, să îl suni şi să îl chemi la un citro, dar mai întâi îi analizezi pentru câteva zile conturile de Twitter şi Facebook. Vezi că dă cam multe reply-uri şi RTuri tipei ăleia blonde pe care tu nu o suporţi. Ba mai mult, sunt conectaţi şi pe Facebook şi tot aruncă cu perini virtuale unul în celălalt. Te enervezi şi decizi că nu merită. Îl suni trei nopţi mai târziu, în stare de ebrietate şi ţipi la el, reproşându-i că aţi fi putut avea un viitor strălucit împreună.

2. Sunteţi împreună de ceva vreme
Vă înţelegeţi bine, dar de când colega sa de lucru a intrat în twittosferă, treburile nu mai sunt aşa de roz. Îi vezi că se conversează virtual între ei la lucru. Ba îi mai dă reply-uri şi când sunteţi în oraş şi petreceţi o seară romantică offline. Te enervează şi comment-urile pe care iubitul tău i le-a lăsat la ultimele poze, uşor erotice, postate pe Facebook. Şi atunci când se umple paharul, răbufneşti. Îl acuzi că te-ar înşela. El neagă. Ţipi şi arunci cu telecomanda după el. Telecomanda se sparge. Voi vă despărţiţi.

3. The ex-boyfriend
Nu mai sunteţi împreună de câteva săptămâni. Tu încă suferi în tăcere şi parcă l-ai cam vrea înapoi. Îi urmăreşti atent activitatea de pe conturile sociale, să vezi dacă şi el are sentimente asemănătoare. Observi că, încet-încet, nu mai twitt-uie beat. Nu mai vrea ca lumea să se sfârşească. Ba din contră, pare chiar fericit. În ziua în care îşi schimbă statusul de pe Facebook din single în in a relationship, o iei razna.

Dacă cumva te-ai regăsit în oricare dintre rândurile de mai sus, ai o problemă. Renunţă la internet măcar pentru vreo două săptămâni, te rog.

Melodia zilei: Poco - Keep on tryin'

2010-03-20T17:25:00.003+02:00

Trecând peste numele stupid pe care îl are formaţia, melodia e minunată. Eu una o ştiu din Bones, dintr-un episod de prin sezonul doi sau trei, memoria mea nu e chiar aşa de bună. E perfectă pentru o zi de sâmbătă, sau pentru o dimineaţă de duminică, când rămâi în birt singur cu barmanul, după mult prea multe beri.

Sursă poză

Iubita amicului meu

2010-03-20T16:12:00.003+02:00

Nu ştiu cum se face, dar mie de o vreme mi-e tot mai uşor să stabilesc conexiuni mult mai rapide cu băieţii, şi nu cu fetele. Sunt parcă mai deschişi, mai sinceri şi mai simpli. Nu simpli într-un sens peiorativ, ci în sensul că te acceptă mai uşor şi te judecă mai puţin. Tocmai de aia îmi place să ies cu ei la bere, să joc cu ei cruce şi să ne amuzăm de populaţia feminină care abundă în birturile şi cluburile pe care le frecventăm. Poate că mi-e mai uşor şi pentru că sunt o fiinţă introvertită, iar cu majoritatea fetelor it’s all about feelings baby. Şi I don’t do feelings, decât în cazuri extreme. [Nu, asta nu înseamnă că relaţiile mele sunt superficiale. Dacă nu plângem, nu ne îmbrăţişam şi nu vorbim despre dragoste o dată la două zile, nu înseamnă că relaţia noastră de prietenie nu e sinceră. Vorbim şi despre astea când e cazul.]

De-a lungul timpului am avut doi prieteni buni. Unul în liceu, celălalt acum, de ceva vreme bună deja. Şi de fiecare dată când îi acaparează câte o fătucă, nu îmi pică baş bine. Pentru că fătuca care mi-a acaparat prietenul din liceu a făcut-o brusc, fără milă, mi l-a luat şi nu mi l-a mai dat înapoi. Şi a durut foarte tare.

Acum, de fiecare dată când apare o nouă potenţială iubită în viaţa amicului meu, o privesc suspicios. Pentru că el e minunat şi nici o fată nu va fi niciodată suficient de bună, dar şi pentru că mi-e frică să nu se repete povestea. Şi ea mă priveşte la rându-i suspicios, pentru că eu şi el ne înţelegem aşa de bine. Din prima cu siguranţă nu îmi va place de ea. Şi nici ei de mine. Nici din a doua sau a treia. Mai apoi însă, dacă mă conving că intenţiile-i sunt sincere, iar el e fericit, trec peste. Încerc să o cunosc. Când se ceartă şi ştiu că ea are dreptate, încerc să îl fac şi pe el să înţeleagă asta. Nu îmi iese tot timpul, dar îmi dau silinţa. Da, mă enervează când mă sună să îmi zică că nu mai iese cu mine în oraş pentru că se duce la ea. Sunt sigură că şi pe ea o enervează când îi spune că nu poate să o vadă pentru că se întâlneşte cu mine. Dar dacă lăsăm orgoliile la o parte pentru puţin timp, reuşim să înţelegem cu toţii cum stă treaba. Să acceptăm situaţia, aşa cum e ea. Pentru că, fără orgolii, totul pare dintr-o dată mai simplu.

Atât. Ideea a pornit de la Cristina, a trecut pe la Raka, Tomata (articol la care a reacţionat şi Alex Negrea) şi Crinutza. Mai aveţi şi alte păreri?

Nu se mai donează sânge, avem destul!

2010-03-19T14:21:00.003+02:00

Aşa m-au întâmpinat asistentele de la Centrul de Transfuzii de la Spitalul Judeţean din Timişoara. Asta după ce ştiam clar că medicii de la ATI spuneau că nu e suficient. Am plecat şi m-am întors cu Adi şi Raul, care aparent ştie să farmece asistente cu fete de măritat. După ce au auzit că suntem puşi pe harţă, după cum chiar ele s-au exprimat, ne-au primit. Evident, fără niciun chef.

Centrul de Transfuzii din Timişoara arată deplorabil. E rece, meschin şi pustiu, cel puţin la ora aia. Am auzit că au mai fost oameni să doneze, dar şi pe ei i-a întors din drum. Se donează între 8 şi 13. Să vină luni dimineaţă. Că sânge e destul. Doar de aia se fac campanii peste campanii şi se plâng că nu donează destule persoane. Anul trecut în Timiş au donat cam 21 de mii. Puţini, zic eu.

Mai mult, asistentele se poartă îngrozitor. Da, înţeleg, te-am făcut să stai niţel peste program. Şi eu care invidiam oamenii care pleacă de la lucru la 17. Îşi dau ochii peste cap şi se enervează când nu curge sângele în minunea aia de perfuzie cum trebuie. Şi te fac să te simţi prost că le-ai deranjat. Când tu de fapt nu ai vrut decât să ajuţi pe cineva.

Sunt scârbită de toate lucrurile pe care le-am auzit şi le-am trăit azi. Nu-i nicio problemă, avem cum să ne manifestăm cu toţii.

Ca să închei, starea lui Mile e în continuare foarte gravă. Cei care mai doresc şi pot să doneze sânge o pot face luni dimineaţă, după 8. El are grupa A2 pozitiv. Nu durează mai mult de 20 de minute şi nu doare. Primiţi şi scutire pentru serviciu dacă trebuie. Încă nu ştiu exact cum se procedează cu donatul din alte oraşe, dar mă gândesc că până luni nu prea avem şanse să facem ceva. Mulţumesc tuturor celor care au făcut cunoscută problema lui pe twitter şi pe bloguri. Dumnezeu să îl ajute!

Kanye West pe Facebook

2010-03-10T17:05:00.000+02:00

Eram în tren, ascultam muzică la căşti şi ghici cine se aşează în faţa mea?
West, frate!
Ma gândesc eu cum să ma bag în seamă fără să par o fană disperată şi îmi vine în cap numele lui mic, Kanye.
Îl caut pe Facebook, îi recunosc poza, îi umblu pe profil şi vad că îi place, ghici ce frate?
Beyonce!
Şoptesc discret, dar fix cât să mă audă : „Bă ce mişto ar fi să....”, la care el: „I’m sorry Alexandra, I’m sure your blog post is going to turn out great, and I’m gonna let you finish, but Makavelis already wrote the best damn post about Facebook and Blogatu ever”.
Râdem amândoi, ne dăm mâna, ne împrietenim şi pe Facebook. Foarte tare frate!

#Vreau

2010-03-10T10:13:00.003+02:00

Vreau să fie soare în Timişoara. Sau măcar peste 15 grade. Să pot să ies din casă în tricou şi geacă de primăvară şi să nu mai îngheţ când vin în bucătărie, unde e geamul deschis, să fumez.

Vreau să găsesc naibii un centru de copiat chei unde chiar să îmi copieze cheie, nu să mă întâmpine cu nu avem şabloane din astea sau încearcă să schimbi butucul. Da, mi-am pierdut cheia, sunt o zăpăcită, dar zic eu că am fost pedepsită suficient.

Vreau să am vreme să îmi cumpăr blugi. Şi să nu mă mai apuce groaza de fiecare dată când îmi sună telefonul.

Vreau o petrecere din aia cretină, cum erau în liceu, la cineva acasă, condimentată cu dans, muzică tare şi voie bună. Şi alte stimulente care fac viaţa mai roz, măcar pentru câteva ceasuri.

Vreau să nu mai fiu într-o continuă întârziere. Să ajung la concerte chiar de la început, să am timp să mă întâlnesc cu lumea, să nu mai depind de taxiuri şi deadline-uri.

Şi în dimineaţa asta vreau să mai dorm. Măcar vreo două ore.

Îmi place de tine, idiotule

2010-03-09T02:58:00.002+02:00

Atâta de tare încât îmi vine să mă urc pe o clădire mega înaltă şi să ţip. Dar nu ştiu să mă caţăr pe nicio clădire mega înaltă din oraşul ăsta. Încă.
Şi îmi place de tine atâta de tare încât ţi-aş lăsa ţie ultima felie de pizza. Chiar dacă ar fi Diavola şi ar fi foarte picantă. Şi ar avea şi sos. Ţi-aş lăsa până şi sosul.
Şi îmi place de tine atâta de tare încât m-aş uita cu tine la filme cu Don „The Dragon” Wilson, deşi nu sunt baş sigură că mi-ar mai place de tine după ce aş afla că îţi plac filmele cu Don „The Dragon” Wilson.
Şi m-aş duce cu tine în Heaven, să îi ascultăm pe DJ Project. Deşi nu îmi plac DJ Project. Şi nu îmi place în Heaven. Dar i-aş asculta pentru tine. Şi m-aş răsti şi la bodyguard când mi-ar spune că nu am o ţinută adecvată pentru clubul respectiv.
Aşadar îmi place de tine. Tare de tot. Atâta de tare încât aş putea să te ascult vorbind la nesfârşit depre CSS, JavaScript şi SEO. Păcat că la un moment dat m-ar plesni prietena ta. Totuşi îmi place de tine, idiotule.

La mulţi ani nouă

2010-03-08T11:06:00.003+02:00

Pe modelul postului de anul trecut. Mai puţini bărbaţi, că sunt pe fugă. La mulţi ani, fetelor :)

Despre cum internetul uneşte oameni

2010-02-28T14:50:00.000+02:00

Eu una sunt foarte impresionată de mobilizarea generală care a cuprins internauţii (ce cuvânt dubios) din România pentru a-l ajuta pe Daniel Răduţă. Cum toată lumea s-a folosit de toate resursele posibile, cum cauza lui Daniel a acaparat blogurile, Twitterul şi Facebookul. Cum oameni din toate colţurile ţării au sărit să îl ajute şi să-i facă cunoscută problema. Şi totul a culminat aseară, când la Timişoara, la sute de kilometri de Bucureşti, s-a organizat licitaţia caritabilă. Eu nu am ajuns, dar m-am uitat la live stream şi a fost cu adevărat frumos. Îmi amintesc cum acum câţiva ani buni, ai mei mă întrebau de ce ţin musai să îmi facă abonament la internet. Pe atunci îl vroiam pentru mirc, messenger şi muzică. Astăzi, internetul a ajuns să contribuie la salvarea unei vieţi. Impresionant, zic eu.

Aşa mă voi uita la serialul ăsta

2010-02-27T23:29:00.001+02:00

Începând de săptămâna viitoare. Mai multe aici.

Urăsc tramvaiul 6

2010-02-25T12:21:00.002+02:00

Am mai spus-o de nenumărate ori şi o repet şi acum. It sux. Azi dimineaţă l-am luat în speranţa de a ajunge în centru, iar în Maria s-a trezit vatmaniţa (sau cum i se zice) să ţipe la toţi ocupanţii tramvaiului să coboare, fără nicio explicaţie. În ploaie. Ea a luat-o înspre gară. Bleaaah. Data viitoare nici nu mă mai obosesc să îmi iau bilet. Culmea, eu erau cea mai tânără din tramvai.

Amărăciune

2010-02-23T01:28:00.003+02:00

Asta am simţit atunci când am citit articolul ăsta pentru prima dată. Şi asta simt şi acum, deja la a multa recitire. Cred că e pentru prima dată când realizez cu adevărat cum pot cuvintele să lovească şi cât pot să doară. Cuvinte mult prea dure, prea puternice, prea sugestive.

În Nădrag mi-am trăit primii ani de viaţă, până a venit momentul să îmi mişc fundul la grădiniţă, în grupa pregătitoare. Acolo mi-am petrecut mai apoi nenumărate vacanţe de vară, nenumărate weekend-uri leneşe şi prelungite şi nenumărate Crăciunuri ca-n poveşti, cu zăpadă multă şi colindători ale căror voci îţi mergeau direct la suflet. Acolo mi-am făcut prieteni, acolo m-am îndrăgostit de câteva ori şi acolo am fost tristă când prietenii mi-au plecat spre zări mai îndepărtate şi, aparent, mai îmbelşugate. Acolo mai am încă doi bunici, la care ajung cu drag de fiecare dată când am ocazia. Din toate aceste motive, articolul ăsta mă amărăşte.

Da, situaţia nu e roză în comuna cu pricina. Sunt oameni săraci, sunt oameni care trăiesc de pe o zi pe alta şi sunt oameni care nu au de lucru. Sunt oameni care îşi îneacă amarul în alcool şi, probabil, sunt şi fete care îşi vând trupul pe mai nimic. Dar categoriile astea de oameni există în toate localităţile din România. De la a porni de la vorbele unor oameni şi de la câteva exemple izolate şi a ajunge la o generalizare din aceasta forţată şi exagerată, e cale tare lungă.

În Nadrag, dacă vrei cu adevărat să lucrezi, îţi găseşti. E o comună destul de dezvoltată totuşi. Nu zic că nu sunt lipsuri, zic doar că eu nu sunt de acord cu terfelirea asta publică a imaginii unei comunităţi, a etichetării tuturor localinicilor doar pe urma unui incident nefericit. Aşa că da, articolul mă amărăşte. În momente din astea sunt fericită că la Nădrag se citeşte doar Renaşterea Bănăţeană.

Sursa foto

Se întâmplă sâmbătă

2010-02-20T03:33:00.003+02:00

Primul e un schimb de obiecte, adică troc, în Aether. Celălalt e un concert Tony Cliftones, la Casa Studenţilor, de la 21.

Nu mai dorm

2010-02-11T03:22:00.002+02:00

Nu, nu o fac pentru a-mi distruge şi ultimele celule nervoase care îmi perturbă liniştea intracraniană şi nici pentru că vezi doamne sunt aşa de ocupată încât nu mai am vreme. Nu mai pot. Şi asta încă de săptămâna trecută.
M-am obişnuit să adorm cu seriale pe fundal. Şi ca să mă asigur că nu voi fi acaparată de ceea ce se întâmplă pe monitor, aleg episoade pe care le-am mai văzut de nenumărate ori şi pe care le ştiu aproape replică cu replică. Şi aşa ajung să le mai văd over and over, o succesiune de imagini colorate şi sunete stinse, ce mi se perindă prin faţa ochilor. Ochi care nu vor să se închidă. Mi-am redus somnul treptat de la 9 ore pe noapte de 7, mai apoi la 5, la 4, iar performanţa a fost atinsă azi-noapte, când am dormit vreo două. Şi acum stau şi mă uit pe pereţi.
Nu e oboseală din aia care te ia prin surprindere şi te moleşeşte treptat, e din aia grea, apăsătoare, de care scapi cu greu. E din aia care te face să ai mereu impresia că te mişti în reluare, că nu înţelegi ce vrea omul de la tine. E atunci când zâmbeşti şi mai apoi stai să te gândeşti dacă într-adevăr ţi-ai mişcat buzele. E urât şi al naibii de obositor.

Parisian Love

2010-02-08T04:56:00.001+02:00

Mie chiar îmi place reclama celor de la Google.

Au difuzat-o la Super Bowl.

Ultima dată când am fost îndrăgostită...

2010-02-07T03:36:00.003+02:00

...m-a ţinut o săptămână. Era al naibii de drăguţ băiatul şi era înfipt în spatele unui bar. Ceea ce ştim cu toate că-i sporeşte cam de patru ori gradul de atractivitate. Brunet, cu ochi închişi la culoare, parcă şi niţel amuzant dacă îmi aduc bine aminte. Şi din altă localitate, unde eu înţelesesem că trebuia să se întoarcă peste vreo două zile şi să nu mai revină în viitorul apropiat. Ceea ce din nou îi sporeşte gradul de atractivitate, cam de şapte ori. Mi-a plăcut deci. Îndrăgosteală la primul schimb de cuvinte. Pentru vreo săptămână, după cum ziceam, până am aflat că, de fapt, nu mai pleacă.
Mi-e dor de senzaţia de îndrăgosteală. Şi, culmea, acum câteva zile am simţit-o din nou, oarecum. Inima zvâcnindu-ţi puternic, neuronii încetându-şi activitatea, buzele destinzându-se într-un zâmbet tâmp. The whole package. Păcat că m-a ţinut doar vreo juma de minut.

Sursă poză

Melodia zilei: AB4 - Hol

2010-02-06T18:53:00.003+02:00

Atât de sâmbătă e astăzi, cât de departe este luni...

Ce-mi mai plăcea mie piesa asta. Şi cum azi e o sâmbătă parţial nelucrătoare pentru mine, şi cum nici la Lugoj nu m-am dus, şi cum am timp să zac şi să dorm şi să gătesc, merge de minune.

Sursă poză

Tweet Meet numărul doi

2010-02-06T17:06:00.003+02:00

Pe larg mi-am scremut creierii să scriu dincolo. Cu bulinuţe vă stresez aici.

prezentările au fost mai scurte ca şi data trecută, ceea ce a fost mişo, că s-a pus mai tare accentul pe interactivitate
nu ştiu ce au făcut ăia din 700 Coffee and Lounge cu aerisirea, dar de data asta nu m-am mai sufocat
şi am avut şi priză (nu pizza, priză, hehe)
am râs, mult, mai ales la prezentarea lui Ovi
de socializat am socializat mai puţin, că a trebuit să jonglez şi cu muncile
m-am bucurat să îi văd la Tweet Meet pe @alisim_tm şi pe @pressalert
poze când se înduplecă Roxi, acuma trebe să fug la moool :)

Life UneXpected - un serial cu potenţial

2010-02-03T03:13:00.005+02:00

Am vrut să scriu despre Life UneXpected după primul episod, dar sincer îmi era frică să nu fie un serial la care pilotul e bun şi după aia se duce pe apa sâmbetei. Dar iată că tocmai am terminat de văzut episodul trei şi tot îmi place de el.
Deşi a fost promovat ca şi o combinaţie între Gilmore Girls şi Juno (practic asta m-a convins să mă uit la primul episod), nu mi se pare că prea seamănă cu niciunul dintre ele. Şi asta e un lucru bun.
În centrul poveştii e Lux, o adolescentă care a trăit pe la asistenţi maternali toată viaţa şi, la 16 ani, îşi doreşte să devină emancipată. Pentru asta are însă nevoie de semnăturile părinţilor ei şi pleacă să îi caute. Amândoi tineri şi frumoşi, că doar au făcut-o în liceu. Anyways, îl găseşte prima oară pe Baze, ze father, care o pune în legătură cu Cate, ze mother. Cei doi semnează hârtiile dar mai apoi, chinuiţi de remuşcări, se prezintă la tribunal la audierea micuţei, iar judecătoarea le acordă lor custodia. Şi de aici înainte, totul e poveste. Trebuie să se obişnuiască unii cu ceilalţi, să se cunoască şi să înveţe să fie o familie.
Dialogul e deştept, toţi din film sunt al naibii de drăguţi (înţeleg că e la teve şi lumea vrea să vadă numai oameni frumoşi, but duuude) şi e foarte... heartwarming, ca să spun aşa. Deci vi-l recomand şi vouă. Şi uite cum se adaugă încă un serial pe lista mea de must-see.
Apropo, azi apare Lost, woohoo.

Sursa poză

The Grammy's

2010-02-01T08:19:00.013+02:00

Lumea începe în sfârşit să înţeleagă importanţa social media. Nu lumea de la noi, dar asta e altă poveste. Am văzut-o la Golden Globes şi am rămas impresionată azi-noapte la decernarea premiilor Grammy, eveniment care s-a folosit de toate mijloacele de comunicare moderne pentru a se promova şi pentru a fi mai aproape de fani, a le da impresia că participă şi ei într-o oarecare măsură în miezul acţiunii. Facebook, Twitter, Youtube - edţia de anul ăsta a premiilor Grammy le-a exploatat pe toate, şi bine a făcut. E de-a dreptul minunat să observi modul în care un eveniment cu tradiţie [anul acesta a fost ediţia cu numărul 52] se adaptează de la an la an vremurilor. Să vedem dacă învaţă ceva cei care organizează Cerbul de Aur sau Festivalul de la Mamaia. vorba lui eCostin. Şi da, TVRule, să îţi fie ruşine.
Acestea fiind spuse, câştigătorii îi găsiţi aici. Eu una vă las cu trei performance-uri: Beyonce, Green Day şi Lady Gaga feat Elton John, care au şi deschis show-ul. Şi cu niscaiva poze de rochiţe hai să zicem drăguţe, că doar muiere sunt. Oricum, majoritatea vedetelor s-au afişat în ţinute cel puţin dubioase. după umila mea părere. Şi acum să zâmbim, că doar e luni dimineaţa.

Surse foto: JustJared, Celebutopia

Cam ce mailuri primesc zilnic

2010-02-01T00:22:00.002+02:00

Tony Cliftones, noua senzaţie de pe scena muzicală din Timişoara

2010-01-31T23:49:00.004+02:00

După ce m-am scremut să arunc un clişeu în titlu, ar trebui ca măcar în continuare să vă uimesc cu niscaiva originalitate. Nu, nu cred că se va întâmpla asta, cel puţin nu astă-seară.
Tony Cliftones reprezintă varianta upgradată Melting Carousel. Adică Iovan, Luci, Michi şi Adi. Au cântat aseară în Manufactura, în deschidere la Mauser şi după Rubik's Cube. De ascultat nu cred că prea aveţi unde să îi ascultaţi în mediul virtual, dar vă puteţi mişca pe 20 februarie la Casa Studenţilor să îi vedeţi pe viu. Şi să vă convingeţi că, într-adevăr, sunt minunaţi.
În altă ordine de idei, mie îmi place în Manufactura. Să mă duc la o cafea sau la o bere. În niciun caz la un concert. Locul nu e deloc performance-friendly. E mic, înghesuit şi plin de fum. Dacă nu stai în primul sau al doilea rând nu vezi absolut nimic. M-am zbătut aseară nenumărate minute (exagerez desigur) să ajung să văd ce se întâmplă pe scenă. Şi Mauser nu ştiu cum au fost, că am plecat imediat după Tony Cliftones.
Pe final vă las cu două poze înfăţişându-l pe Iovan în toată splendoarea lui. Mai multe şi mai frumoase găsiţi aici.

OCS filmează clip

2010-01-29T22:40:00.010+02:00

Chiar mă gândeam ce mai fac zilele astea simpaticii băieţi de la Omul cu Şobolani, a căror piesă În reluare mi-a botezat blogul. Ei bine, Realitatea îmi zice că filmează clip la Dansăm legaţi la ochi cu spatele la zid, piesa care dă şi titlul ultimului lor album. Album pe care eu l-am ascultat frenetic când a apărut.
Toate bune şi frumoase. Păcat că piesa Dansăm legaţi la ochi are deja clip, care a fost lansat pe atunci pe când au dat drumul şi albumului, pentru a-l promova. Of, of. Piesa care se aude pe fundalul video-ului celor de la Realitatea e Încă o glumă proastă, aia cu instrumental mişto. Acum că la asta filmeză video sau nu, rămâne de văzut. Vă las filmuleţul. Şi cu un print-screen pentru eternitate.

Later edit:Da, Încă o glumă proastă e piesa. Aşa zice blogul OCS.

Linişte

2010-01-29T19:37:00.002+02:00

Pentru două minute, după ce mi-am oprit mp3 playerul şi înainte să aud sunetul iritant pe care îl face Windows-ul când se deschide, am stat în linişte. Da, linişte. Nu tu serial pe fundal, nu tu muzică în urechi, nu tu sunet vesel de taste bătute cu spor. Mi-era dor.

Dar să ne întoarcem la lucru.

Să mai facem o leapşă

2010-01-24T14:14:00.000+02:00

De data asta de la Adi, aia cu sex-simbol-urile care mie nu îmi plac. Aşadar:

Tom Cruise - orice ar face mă lasă rece. E urât şi gata. Nici măcar nu mă pot uita la filme cu el. Cu excepţia lui Interview with the vampire, da acolo e Brad Pitt.
Adrian Mutu - nu ştiu ce vede lumea aşa de minunat la el. Când joacă cu naţionala nu se prea descurcă săracu', oricâte goluri ar marca el la marea echipă de peste hotare în cadrul căreia îşi desfăşoară activitatea [sorry, am un lapsus]. Şi nici nu e frumos.
Enrique Iglesias - ca de altfel cam orice fel de latino dude. Nu îmi place de ei. Iar de ăsta în mod special, că prea se dă sensibil.
Owen Wilson - nu ştiu dacă e considerat sex-simbol sau nu, dar pe mine mă lasă rece.
Ashton Kutcher - nici măcar în That '70s Show nu îmi plăcea felul în care arată [eu una sunt fană Hyde].

Merge la Ada.

Trei poze de la concertul Hobo Sapiens

2010-01-24T00:05:00.003+02:00

Făcute de maestrul Robert de la timisoreni.ro. Restul pozelor plus o părere obiectivă, desigur, le găsiţi aici.

E musai să scriu de garaj, da?

2010-01-23T23:44:00.005+02:00

Eu nu cred în dragoste la prima vedere, în ceea ce priveşte oamenii. Sunt sceptică când văd în filme cum doi indivizi se remarcă din colţuri diferite ale încăperii şi odată cu dilatarea pupilelor li se naşte subit în creier ideea că vor trăi alături de persoana respectivă până la adânci bătrâneţi. Cu toate astea, cred în dragoste la prima vedere când vine vorba de birturi. Eu una am trăit-o cu Alf, Fostul H şi Scârţ. Ei bine, acum am mai păţit-o odată, cu Garaj Pink Freud.

E mic şi ascuns, pe undeva pe lângă Setup. Atât de ascuns încât eu nu l-aş fi găsit pentru prima oară dacă aş fi fost singură. E genul de birt care mă duce cu gândul la beciul lui Foreman din That ’70s Show: micuţ, înghesuit şi cozy. Atmosfera e veselă când e cazul şi lejeră în restul timpului, Silva neagră e 4 lei, muzica e delicioasă. Ai şi cărticele dacă cumva te plictiseşti. De wireless sincer nu ştiu, dar nici nu mă interesează, având în vedere că nevoile mele de internet sunt satisfăcute la munci, de Spirit. Garajul e strict pentru relaxare.

Am fost prima dată în garaj la Clubul de joc, iar aseară i-am trecut din nou pragul, pentru after-party-ul concertului magnificilor Hobo Sapiens. Şi a fost tare frumos. Promit că mă mai duc, cel mai probabil după ce iau salariul, hehe. Au site şi îi găsiţi şi pe Twitter.

Ce am învăţat eu anul trecut

2010-01-17T19:36:00.002+02:00

Alina îmi dă o leapşă cu greutate şi vrea să ştie ce am învăţat eu în 2009. Prima leapşă de anul ăsta şi prima leapşă după multă vreme aşa că, deşi eu mi-am încheiat deja socotelile cu anul precedent, am hotărât că ar fi drăguţ să o onorez.
Aşadar, în 2009 am învăţat:

cum să rezist 48 de ore fără să dorm
că o prietenie trebuie întreţinută şi nu o să ţină veci pururi fără efort şi compromisuri
că e extrem de uşor să pierzi legătura cu prietenii pe care la un moment dat îi vedeai zilnic
că Long Island Ice Tea e o băutură diabolică
că nu mi se prea potriveşte meseria pe care mi-am ales-o
cum să socializez cu oameni pe care nu îi suport
how to speak girl :))
că vacanţa e mereu prea scurtă
că sunt extrem de bună la cruce
cum să parchez cu spatele, hehe
că Twitter-ul rulează
că ziarele chiar ar putea să dispară la un moment dat - brrr
că dacă nu îţi plăteşti curentul la timp rămâi fără
că nu există şanse să mor dacă nu ma scald în mare anual
că nu tot timpul îmi dau seama când o persoană e ipocrită, cu toată intuiţia mea feminină

M-am plictisit. Astea aşa, la viteză, că nu am dispoziţia necesară de introspecţii amănunţite. Merge mai departe la Clawd şi la Movieaddicted.

Despre ce aberez pe Twitter

2010-01-17T14:26:00.003+02:00

Sau despre ce am twitterit eu în ultimul an.

Exceptând cuvintele de legătură, am ajuns la concluzia că utilizez mult prea multe onomatopee şi abuzez de deci. Nu, nu am de gând să mă controlez pe viitor.

via Piticu

Mare concert mare

2010-01-17T14:09:00.003+02:00

Nu, de data asta nu vă mai zăpăcesc cu The MOOoD. În schimb, vineri, dacă s-a întâmplat cumva să nu auziţi până acum, în Setup cântă Hobo Sapiens. Adică foştii Popa Şapcă, despre care vă povesteam eu mai demult cât sunt de minunaţi.
Ei bine, intre timp şi-au cam schimbat componenţa, şi-au tras şi solist nou, deci nu pot fi decât şi mai mişto decât înainte. Mie încă îmi place tare de tot Criza, pe care o tot ascult pe youtube. Şi dacă aveţi cumva fantezii cu absolut toţi bloggerii din Timişoara adunaţi la un loc, ei bine, concertul ăsta e şansa voastră să v-o îndepliniţi :) Ne-om vedea la concert.

Timişoara versus Lugoj

2010-01-13T13:48:00.002+02:00

În Lugoj îmi cunosc toţi vecinii. În Timişoara ştiu din vedere vreo trei, din cei peste 70 pe care îi am.

În Lugoj, lumea îşi lasă bicicletele, cărucioarele şi motocicletele cu tot cu cască în scara blocului. În Timişoara, am dat de două ori peste boschetari care dormeau la parter.

În Lugoj, tata a uitat portbagajul de la maşină deschis 20 de minute, în faţa blocului. Nimeni nu i-a luat nimic. În Timişoara, dacă îţi laşi maşina descuiată, în câteva minute sigur nu o mai găseşti.

În Lugoj, vecinii îţi aduc facturile şi scrisorile din cutia poştală de la parter în drumul lor spre etajele superioare. În Timişoara mi-au furat cutia poştală anul trecut, parcă.

În Lugoj, taximetriştii iniţiază conversaţia. În Timişoara, în ciuda sociabilităţii mele excesive, cam îi trag de limbă.

În Lugoj, nu simt niciun fior dacă traversez oraşul pe jos, în toiul nopţii. În Timişoara mi-e groază să merg singură noaptea după ţigări, până la magazinul din colţ.

Cu toate astea, Timişoara rulează. După mai mult de trei zile în Lugoj îmi vine să mă urc pe pereţi.

Aşa de început de an

2010-01-05T00:25:00.003+02:00

Eu una nu cred în rezoluţii. Îmi făceam eu tot soiul de liste în anii precedenţi, dar niciodată nu mă ţineam de cuvânt. Şi acum am anumite idei prin căpşor, tare tare multe, dar doar două le împărtăşesc cu voi: vreau să învăţ să gătesc şi să mă apuc de jogging. Restul le ţin pentru mine.
Revelionul de anul ăsta a fost drăguţel. A început în Taine, a trecut pe la cheful de bloggeri şi a ajuns în Aethernativ, nu mai ţin minte de ce. Nimic spectaculos.
Concediul a fost scurt, iar prima zi full-time la munci a fost dureroasă. Afară e frig, aşa de frig încât nu vrei decât să stai tolănit, cu o cană de ceva fierbinte la nas şi un serial amuzant în faţa ochilor.
Apropo de seriale, am terminat The Big Bang Theory şi m-am apucat de How I met your mother. L-am terminat şi pe ăla şi acum iar sunt în pană.
În 2010 vă urez să vi se îndeplinească toate dorinţele posibile şi imposibile. Şi să fiţi fericiţi şi liberi. Să ne citim voioşi, aşadar.

Muzica mea de anul acesta

2009-12-30T23:17:00.006+02:00

Pe măsură ce trece vremea, parcă ascult din ce în ce mai puţină muzică. Şi îmi pare tare rău. Mai pe tren, mai pe tramvai, mai acasă între două episoade de serial sau în timp ce mai scriu ceva pentru munci. Nici măcar nu mai adorm cu muzică, cum o făceam odinioară. Şi nu mai pierd ore în şir ascultând formaţii obscure ca să îmi dau seama dacă îmi plac sau nu. Cu toate astea, anul ăsta am avut câteva piese pe care le-am ascultat obsesiv.
Şi cum e vremea bilanţurilor, să dăm drumul topului. Trebuiau să fie 10, dar nu m-am putut hotărî pe care să o scot.

1. Interpol – Evil (din cauză de Grey's Anatomy)
2. Arctic Monkeys – Fluorescent Adolescent (din cauză că e minunată)
3. Dubioza Kolektiv – Marijuana (din cauză de Taine)
4. OCS – Curvele zac (din cauză că au lansat album)
5. Metric – Help I’m alive (din cauză că eu am descoperit-o, da?)
6. The MOOoD – Two times (din cauză că sunt The MOOoD)
7. Guess Who – Tu (din cauză că o auzeai peste tot la un moment dat)
8. Beyonce – Halo (din cauze de corazon)
9. Death Cab for Cutie – I was once a loyal lover (din cauză de versuri)
10. Vitamin C – Graduation (din cauză că am terminat şi eu facultatea)
11. Amy MacDonald – This is the life (tot din cauză de Taine)

Voi ce aţi ascultat în 2009?

sursă poză

Deva, drăguţa de ea

2009-12-30T22:54:00.007+02:00

Mie îmi place Deva. Îmi place arhitectura blocurilor mai ales, cu balcoane ciudate şi culori vii. Când eram mică am urcat şi până la cetate mi-a plăcut şi aia, din câte îmi amintesc. Aşa că am fost entuziasmată când am plecat să o vizitez pe Ada, reîntoarsă pentru scurt timp de pe meleaguri scoţiene. M-a hrănit şi m-a suportat două zile, ba chiar m-a şi dus în Fischer's, despre care tot citeam pe la Denisuca. Şi în John's, unde e mai mult fum decât în orice birt în care am fost eu vreodată. Şi unde tequila e 3 lei. Îmi place Deva, deci. Mă mai duc.

Melodia zilei: Ada Milea - Colind

2009-12-26T04:38:00.002+02:00

Asta e melodie de Craciun, da. E minunată, hehe.

Sursă poză

Love me two times again

2009-12-26T04:22:00.004+02:00

Ştiţi când vă gândiţi voi aşa că s-ar putea întâmpla ceva? Vă doriţi să se întâmple chestia respectivă, visaţi cum ar fi să se întâmple chestia respectivă, blabla. Şi culmea, chiar se întâmplă chestia respectivă. Against all odds. Şi atunci reacţionaţi ca nişte găini care au fost expuse radiaţiilor. Da, aşa am făcut şi eu. Am fost akward and freaky. Îmi pare rău. Come take my hand, again :)

Crăciun mişto, dragilor

2009-12-24T01:45:00.006+02:00

În câteva ore îmi iau gentuţa şi plec înspre Nădrag, la mama, tata, buni, oti şi Snoop. Mă duc în munţi, unde nu am internet sau semnal pe Vodafone. Unde voi dormi, voi bea şi voi mânca timp de trei zile. Da, întruna. Mai ales partea cu dormitul. Mi-am instalat Stronghold pe laptop, m-am aprovizionat cu primul sezon din How I met your mother şi cu niscaiva filme interesante. Mai nişte muzică pe Mp3 Player şi I'm good to go.
Nu simt că e Crăciun. Deloc. Zăpada din ultimele zile nu m-a convins, colindele nici atât. Nici măcar cadouri nu am cumpărat. Crăciunul e o senzaţie. Un sentiment cald, o linişte interioară, o stare de calm de care m-am dezobişnuit total în ultima vreme. Sau în ultimul an. De pe urma căruia nu vreau să trag linie şi să fac listă cu plusuri şi minusuri, că ştiu care vor ieşi mai multe şi nu îmi convine.
Pentru câteva zile o să scap de sonerii bâzâitoare la telefoane (cu excepţia caracteristicelor mesaje cu lumina, vă mulţumesc anticipat la toţi), de chestii care trebuie rezolvate acum, de facturi care trebuiau plătite ieri şi de responsabilitate. Mă duc să îmi reamintesc de copilărie şi să uit de sarcini şi obiective. Ne-om citi după 27, mai sătui şi mai relaxaţi. Sărbători fericite!

The Big Bang Theory

2009-12-22T00:46:00.005+02:00

Serialul ăsta este atâta de amuzant, încât nu ştiu dacă sunt capabilă să găsesc cuvintele potrivite pentru a-i reda farmecul. Mă uit de două zile şi nu fac decât să râd de una singură. Păcat că are numai trei sezoane.
Povestea se învârte în jurul unui grup de patru tocilari, obsedaţi de fizică, experimente şi mâncare tailandeză. Cu ei se împrieteneşte şi Penny, o tipă drăguţă şi fără nicio treabă cu ştiinţa, care se mută vizavi şi de care se îndrăgosteşte unul dintre tocilari. Atât despre firul epic.
Situaţiile comice vin una după alta, fără momente de respiro. Partea bună e că şi glumele sunt deştepte, dialogul e genial, iar tocilarii fac foarte des referire la bloguri, Facebook şi Twitter. Iar Sheldon, cel mai inteligent dintre tocilari, e minunat şi are tot timpul tricouri mega-drăguţe. Vă las cu câteva replici, în încercarea de a vă convinge să îl vizionaţi. Atenţie însă - vă poate afecta dramatic viaţa socială.

You have about as much chance of going out with Penny as the Hubble Telescope has of finding that at the center of each black hole there's a little man with a flashlight trying to find the circuit breaker.

Leonard: We need to widen our circle.
Sheldon: I have a very wide circle. I have 212 friends on myspace.
Leonard: Yes, and you’ve never met one of them.
Sheldon: That’s the beauty of it.

Sheldon: I can't believe he fired me.
Leonard: Well, you did call him a "glorified high school science teacher whose last successful experiment was lighting his own farts."
Sheldon: In my defense, I prefaced that with, "with all due respect."

Leonard: You know, Penny, we make such a good team, maybe we could enter a couple of Halo tournaments sometime.
Penny: Or we could just have a life.

Wolowitz: So, how’d it go with Leslie?
Leonard: Oh, we tried kissing, but the earth didn’t move… I mean any more than the 383 miles it was gonna move anyway!

Ah şi încă ceva - piesa de la început e foarte catchy :) Serialul mi-a fost recomandat de Ada.

Cuvinte drăguţe

2009-12-22T00:26:00.003+02:00

concediu, relaxare, somn, copilă, mormoloc, bebeluş, revoluţie, libertate, muci, plăpând, vrăbiuţă, pijama, morcov, pogo, guguştiuc, sternocleidomastoidian, cocoloş, găluşcă, chiţăit, muţunache, minionă, mirobolant, linişte, exuberant, zăpadă, instransigent, chifteluţă, bulgăreală, şugubăţ, pasiune, milenar, mistreţ, cloţan, socate, purcedem, indubitabil, irezistibil, eclatant, fantasmagoric, efervescent, riglă, mogâldeaţă, vătrai, lostriță, zglobiu, şăgalnic.

Toate culese de pe Twitter. Cine zicea că limba română nu e dulceagă? Completările sunt binevenite.

Cum a fost la concert

2009-12-20T14:39:00.003+02:00

Cum să fie? Minunat, mirific, mirobolant. Da, sunt al naibii de subiectivă, aşa că vă las cu poze.

Azi e concertul

2009-12-19T15:58:00.004+02:00

Ăla cu care vă vat la cap de cel puţin o lună. The MOOoD, Persona şi Rubik's Cube, după 21 în Setup, 15 lei. Doresc să mulţumesc pe această cale tuturor celor care şi-au pus bannerul, au scris despre şi au bătut la rândul lor lumea la cap.
În alte ordine de idei, nu ştiu cine s-a ocupat oficial de promovarea acestui minunat concert, că eu una am făcut-o neoficial, dar persoana respectivă a făcut-o foarte prost. Foarte, foarte prost.
Mai apoi, îmi pare rău că blogmeet-ul aniversar e azi. Mi-ar fi plăcut să ajung, mai ales că îmi amintesc întotdeauna cu drag pe blogmeet-ul acela din Bierhaus, de acum doi ani, printre primele I guess sau chiar primul, nu mai ştiu, cu Dojo şi cu Nuzzu şi cu Adriana şi cu cine a mai fost. Asta e, poate ajung la after-party.
Aşadar, ne vedem în Setup, pentru cine vine. XOXO.

Afişul de mai sus e creaţia Susanei.

Când avem idei geniale de articole pe blog

2009-12-16T13:52:00.002+02:00

Taine împlineşte doi anişori

2009-12-08T03:18:00.003+02:00

Taine adică Clubul Taine, birtul ăla obscur situat într-o grotă din Piaţa Unirii, unde niciodată nu te duci să bei o singură bere. Unde nu ştiu dacă mai au altceva în meniu pe lângă tequila, Becks, White Russian, Red Bull, Kent8, votcă şi gin tonic. E birtul unde eu mi-am serbat ultimele două zile de naştere. Ba chiar şi aia de dinainte, doar că pe atunci se chema FostulH. Sau cum naiba s-o scrie.

E birtul unde lucrează Timeea şi Denisa, care seamănă extrem de bine, deşi nu recunosc. Unde Melcu (nu ăla, ălalalt), Anghel şi Andrei m-au suportat nenumărate nopţi în timp ce îi băteam la cap să îmi pună muzică. Şi îmi place de toţi atâta de tare încât îmi vine să îi îmbrăţişez de fiecare dată când îi văd. De unde am furat un pahar şi l-am dus înapoi, da. Unde am dansat pe mese cu fosta chelneriţă, pe care o chema Miha pare-se, unde am râs în hohote şi unde am plâns la fel de tare. Acolo merg când sunt tristă, acolo merg când sunt mega-fericită, acolo merg când sunt obosită şi nu vreau decât să fiu lăsată în pace. Acolo mi-am făcut atâţia prieteni încât nici nu sunt în stare să vă povestesc. Şi da, e locul cu cea mai sociabilă baie din Timişoara. Asta e clar.

Aşadar, Taine face doi ani. Party-ul e astă-seară, adică marţi, 8 decembrie. Cel mai sigur după 10. Adresa completă e str George Coşbuc nr. 1. Lângă Domul catolic. Pe mine una acolo mă găsiţi.

Melodia zilei: Fără Zahăr - Dumitru

2009-12-05T21:59:00.001+02:00

Pentru că a fost tare mişto concertul de aseară, din Scottishul ăl nou.

Ete afiş

2009-11-27T10:30:00.004+02:00

El mi-l imaginam puţintel mai colorat, dar şi aşa e drăguţ. Şi nu uitaţi de rugămintea mea, pliz:)

Post Grad

2009-11-27T09:43:00.007+02:00

Aştept să văd filmul ăsta din august, de când a avut premiera în State. M-am chinuit ca o maniacă să dau de el şi nimic. Azi-noapte, amintindu-mi, am mai dau un search, şi tada, there it was. Aşa că m-am uitat, având în vedere că sufăr de insomnii.

Post Grad este despre ~~Rory~~ Ryden, o tipă deşteaptă şi drăguţă care tocmai a terminat facultatea şi îşi caută job. Nu prea are noroc, săraca, aşa că se mută înapoi cu părinţii. Şi mai are şi un best friend formidabil de bun, care ofcors e îndrăgostit de ea, un vecin misterios şi o familie... eh, să-i spunem excentrică.

Apropo, personajul principal masculin e interpetat de Zach Gilford, pe care, dacă sunteţi maniaci Greys Anatomy cum sunt eu, îl ştiţi din penultimul episod din seria 5, când era soldat şi o ruga pe Callie să îi taie piciorul teoretic sănătos ca să se reîntoarcă în armată. Dar nu sunteţi maniaci Greys Anatomy, aşa că mergem mai departe.

Filmul e simpatic. E ca o continuare mai fadă la Gilmore Girls (a se citi cel mai mişto serial ever), dar are şi destule momente amuzante şi drăguţe. E previzibil, recunosc, dar mie una mi-a plăcut.
Iar veţi spune că discriminez dacă zic că e film de fete, aşa că mă abţin. Enjoy :)

sursă poză

Pfuu

2009-11-24T15:52:00.004+02:00

Dragă PR, dacă mi-ai trimis ieri comunicat referitor la un eveniment care e mâine, de ce îmi mai trimiţi şi azi reminder? Alea dă-le şi tu peste câteva zile dacă evenimentul e mai încolo, când uită lumea. Nu îs chiar aşa de senilă încă, serios.

Melodia zilei: Queens of the Sone Age - Go with the flow

2009-11-23T15:45:00.003+02:00

Îi iubesc pe Queens of the Stone Age. M-am îndrăgostit de ei de când cu No one knows, atunci demult. Iar azi e luni şi eu am nevoie de o piesă care să mă energizeze.

myspace, site

Am votat. Not

2009-11-23T13:53:00.003+02:00

Eu, care eram mega-entuziasmată de alegeri. Care abia aşteptam să mă duc şi să utilizez ştampila magică. Ei bine, pare-se universul nu a fost de acord cu alegerea mea, că nu m-a lăsat să îmi exprim preferinţele electorale.
Eu nu am domiciliul în Timişoara, ceea ce a însemnat că a trebuit să îmi mişc fundul la secţiile speciale. Am ajuns după 2 în Complex, unde m-am entuziasmat că nu era coadă. Afară. Că inăuntru, mare prăpăd. Am aşteptat răbdătoare vreo 10 minute, după care m-am enervat şi dusă am fost. Mai târziu m-a informat un coleg că e secţie specială şi la Adam Muller Guttennbrum, aşa că mi-am mişcat fundul şi până acolo, degeaba, ca să constat că uşile sunt închise. Nu era nicio secţie specială. Ulterior am primit la munci poze cu coada din Gara de Nord şi m-am dezumflat de tot. Ca să nu mai vorbesc de faptul că am înţeles că la ora închiderii urnelor încă aşteptau zeci de studenţi, la secţiile din Complex, să voteze.
Eu nu înţeleg ce le-a venit ăstora să amenajeze doar şase secţii speciale în toată Timişoara. Dacă ar fi fost şi ei mai eficienţi, prezenţa la vot ar fi fost şi mai mare de 50%. Oh well, lasă că vine turul doi.

Postul de sâmbătă seara

2009-11-21T23:46:00.001+02:00

Ce post de sâmbătă seara? Azi nu se socializează virtual, se socializează live. Hai, în oraş cu voi :)

Danseeez

2009-11-20T22:23:00.002+02:00

Ce vedem în cadrul unei emisiuni "Dansez pentru tine":

Când nu sunt reclame, care predomină.

Fun-facts cu #poweruseri

2009-11-19T14:40:00.004+02:00

#poweruserii nu urmăresc, ei sunt urmăriţi
#poweruserii primesc RT înainte să apese update
#poweruserii nu creează liste, listele au fost create pentru #poweruseri
#poweruserii au beneficiat de butonul de RT înainte ca acesta să fie implementat
#poweruserilor nu le apare niciodată balena eşuată
#poweruserii au un cip implantat în creier care le permite să twittuie orice gând, instant
#poweruserii au tastaturi customizate, unde în loc de tasta enter au tasta @

Aştept entuziastă completări.

@cristina_tm: #poweruserii ştiu că e ceaţă înainte să primească link de la weather forecast

Flashback

2009-11-19T02:50:00.002+02:00

O dată pe an mă gândesc la tine. Pentru că a trecut atâta vreme şi nu te mai prea văd. Îmi amintesc de vremurile când eram mici, aşa de mici, râdeam mult, ne aruncam priviri şăgalnice şi fumam în baia liceului. Când am stat în cabana aia dărăpănată din Costineşti, când ai venit să mă iei de la mega-party, când ne sărutam minute întregi şi când furam frânturi de fericire. Când dormeam împreună şi mă trezeam zăpăcită şi dezorientată.
Nu mi-e dor de vremurile alea, dar mi le amintesc cu drag. Nu ştiu cum se face, dar pe măsură ce trece timpu tinzi să rememorezi doar partea dulce din tot. Acum am îmbătrânit amândoi, hehe. La mulţi ani, dragă.

Cum scapi de stresul de la job

2009-11-19T00:57:00.005+02:00

Roxi draga de ea a început să se întrebe ~~azi~~ ieri, în pauzele de muncă ofcors, cum faci să scapi de stresul de la job. Ei bine, eu am câteva sfaturi, pe care am zis să le scot din puţul gândirii şi să vi le împărtăşesc şi vouă. Că de, toţi cei care facem parte din clasa muncitoare avem deadline-uri, şefi (al meu e minunat apropo, să nu zică iar că sunt frustrată, mă plâng pe blog şi susţin că ţipă), întâlniri şi proiecte. Să vă împărtăşesc din propria-mi experienţă, aşadar.

Dormi. Ce are una cu alta, te întrebi ridicând suspicios o sprânceană. Ei bine, eu una, dacă nu dorm minimum şapte ore, sunt ca un zombie. Abia mă mişc (aş îndrăzni să spun mai încet ca în reluare, cum sunt de obicei), nu fac conexiuni cum trebe, nu înţeleg ce vrea lumea de la mine, creierul mi-e obosit. Dacă sunt odihnită, totul e minunaaaat. Aici ar intra şi sfatul ăla cu alimentaţie sănătoasă blabla, dar eu nu îl respect, aşa că nu vi-l bag nici vouă pe gât.
Ascultă muzică. La mine are un efect calmant. De muzica de bună-dispoziţie vorbesc, ceea ce poate să însemne orice de la Beethoven la Cradle of Filth, în funcţie de gusturi. Dar e mult mai mişto să te mişti înspre munci cu căştile în urechi decât să ajungi posomorât/ă şi nervoasă/nervos pe tipul acela care a strigat păpushe după tine sau pe blestemele cerşetoarei de la colţ.
Munceşte dimineaţa. Nu ştiu cum se face, dar parcă dimineaţa toată lumea are mai mult spor. Mie una îmi iese cam de trei ori pe an, dar atunci sunt mega-productivă.
Stabileşte priorităţi. Când cinci oameni îţi cer să faci cinci chestii diferite în acelaşi timp, e al naibii de frustrant. Hotărăşte ce e mai important şi fă lucrul ăla până la capăt. Abia mai apoi apucă-te de celelalte. Dacă de pildă ai fi reporter şi ar trebui să scrii două articole, unul despre o expoziţie care se deschide peste două zile şi altul despre un avion care s-a prăbuşit acum juma de oră la marginea oraşului, cu care ai începe?
Dacă te-ai apucat de un lucru, du-l până la capăt. Nu te baza pe teoria cu cârpitul mai târziu, că nu e deloc productivă, vă zic eu.
Fă pauze. Nu poţi să munceşti non-stop, oricât de mega-roboţel ai fi tu. Ieşi la aer, verifică-ţi Twitterul, conversează-te pe mess, sună un prieten. Oxigenează-ţi naibii creierul.
Râzi. E mega-terapie. Miră-te de cât de amuzante sunt lolcats, intră pe I see dumb people, citeşte bancuri. Asta ar fi trebuit să o bag în categoria pauze, ce-i drept.
Deconectează-te. După ce termini. Socializează, uită-te la seriale, găteşte, apucă-te de bungee jumping, whatever. Dar deconectează-te cumva, că dacă nu o iei razna.

Na că am fost în stare să aştern în browser un post semi-serios. Oricum fără niţel stres nu se poate, că doar ăsta ne gâdilă şi ne convinge să ne mişcăm fundurile şi să ne scremem minţile. Hai că v-am pupat, că dimineaţă mă trezesc.

Am nevoie de ajutorul vostru, dragilor

2009-11-18T04:05:00.010+02:00

După cum vă spuneam mai demult, băieţii de la The MOOod vin în sfârşit în Timişoara. Yay, the joy. Aşa că mă gândeam eu, drăguţă cum sunt, că ar avea ei nevoie de niscaiva promovare. După cum vedeţi, eu am aruncat o tentativă de banner în dreapta paginii, cu link către articolul scris de mine. V-aş ruga, posesori timişoreni de bloguri, #poweruseri, bloggeri mijlocii, mici şi mari, să faceţi acelaşi lucru, dacă vă place de ei şi abia aşteptaţi să îi vedeţi live. Acuma, nicio problemă, dacă nu vreţi să îmi trimiteţi mie sumedenia de click-uri, puneţi link către blogul lor.

Vă dau şi cod, să vă fie mai uşor:

<p><a href="http://inreluare.blogspot.com/2009/11/moood-vin-in-timisoara-in-sfarsit.html" target="_blank"><img src="http://i54.photobucket.com/albums/g116/bloo03/mooodbanner.jpg"/></a>
</p>

saaau, pentru link către al lor blog

<p><a href="http://www.themoood.ro/blog/?p=45" target="_blank"><img src="http://i54.photobucket.com/albums/g116/bloo03/mooodbanner.jpg"/></a>
</p>

Rămâne la latitudinea voastră. Dar, rogu-vă, promovaţi concertul. Dacă vă place cum râd, dacă aveţi impresia că sunt relativ simpatică sau dacă v-aţi săturat pur şi simplu să vă bat cu ei la cap.
Nu ştiu de ce apar minunile alea de spaţii în coduri, dar m-am chinuit juma de oră să le fac să apară şi aşa, deci nu mai am energie.

Mulţam anticipat. Vă dau bere când mă îmbogăţesc, promit :)

LE: Deci mulţumiri către Strontz, Tomata, Boghi, Călător în Timişoara, Richie şi Ada. Mai completez pe parcurs, hehe.

Am vrut să mă mut

2009-11-18T01:33:00.003+02:00

Dar am renunţat. Mi-am făcut cont şi toate cele, dar wordpressu' e prea complicat pentru mine, la ora asta târzie din noapte. Aşa că rămân în reluare şi în continuare, ca să fac şi rime. Haţ. Asta până când în cumpăr domeniu şi conving un #poweruser priceput în ale interneţilor să vină să mă sprijine moral în punerea lui pe picioare. Somn uşor, aşadar.

Woohoo

2009-11-14T22:00:00.001+02:00

Mergem, da?

Loldog

2009-11-12T18:32:00.002+02:00

Notes to self

2009-11-09T18:16:00.003+02:00

la sensul giratoriu de la AEM nu trebuie să o iei pe strada pe care crezi tu, ci pe următoarea, că după aia te rătăceşti şi te panichezi
du-te mâine şi plăteşte-ţi curentul, femeie
nu tuşeşti sec pentru că ai gripă porcină, tuşeşti sec pentru că fumezi excesiv şi necontrolat
dacă nu mănânci toată ziua e normal să ţi se facă la un moment dat atâta de foame încât să îţi doreşti trei kebabi

Miting Băse

2009-11-08T21:05:00.008+02:00

Am fost şi eu, pentru prima dată ever, la un miting politic, sau electoral, sau cum o fi. Eu înţeleg politica aşa cum înţelege Becali metempsihoza, să fie clar de la început. Cum a fost? Ca un concert prost susţinut de 3SE, în mare parte. Deşi dacă stau bine să mă gândesc, 3SE nu prea are cum să susţină concerte mişto.
M-am trezit pe la 9 fără ceva şi am purces spre BRDul din Complex, pregătită să o întâmpin pe mama, care venea cu autocarul de la Lugoj. Când ajung - spuf, sute de oameni, cu plase, steaguri, şepci, pelerine şi geci portocalii. Brr.
Când ajung în parc, şi mai înspăimântător - mii de omuleţi portocalii, veniţi din patru judeţe, din comune de care nu am auzit în viaţa mea, să îl susţină pe Băse. Plus muzică populară, argumentul care m-a convins să o iau pe mama de mânuţă şi să ne retragem în eternul birt Spirit, la o cafeluţă delicioasă cu 2 lei 50.
Ne-au întors mai târziu însă, fix înainte să îşi facă grandioasa intrare Boc, Stolo, Udrea şi restul PD-Liştilor trendy. Discursuri în eterna limbă de lemn, îndemnuri adresate mulţimii, BĂ-SES-CU, BĂ-SES-CU!, mâinile sus, alea alea. Şi mai apoi, Băse. Care să fim sinceri, ştie să se adreseze mulţimii. Ştie să vorbească, ştie să câştige masa de oameni de partea sa, ştie să râdă, ştie să argumenteze, ştie să condamne comunismul. Şi fiind şi la Timişoara, se ştie că Revoluţia şi comunismul sunt subiecte sensibile.
A vorbit frumos deci. Deşi m-am plictisit la un moment dat şi a început să mă enerveze mulţimea din jur, Băse a vorbit frumos. Părea natural, cu toată răguşeala sa, nu s-a lăudat exagerat şi nu a făcut promisiuni irealizabile. Şi lumea a fost fericită.
Pe final, vreau să menţionez ceva. Am citit aproape peste tot că susţinătorii au fost aduşi cu japca. Ei bine, toţi cei pe care i-am văzut eu [şi am văzut muulţi, că am aşteptat-o pe mama trei sfert de oră, în timp ce au oprit o grămadă de autobuze acolo la BRD] era fericiţi şi entuziaşti. Cântau, strigau, zâmbeau. Ăia aduşi cu japca or fi venit pe altă parte, dacă ziceţi voi că au fost.

Sursă prima poză

Me likes this song

2009-11-08T20:50:00.002+02:00

Şi îmi tot vine să dansez când aud piesa.

Come come baby come be my toyfriend, let me play with you.

Ah, nu am mai dansat demult.

A fost mişto la TweetMeet

2009-11-08T19:49:00.003+02:00

Eu scriu cu întârziere, da' am fost promptă dincolo. Şi cum între timp am fost prinsă cu tot soiul de activităţi (apropo, la mulţi ani tată drag), în sfârşit am un moment ce respiro. Hai să vedem.

Culmea, eu una am ajuns destul de repede, înainte să înceapă prezentările chiar (uau) şi am constatat cu surprindere că birtul era deja plin. Bine, am întârziat puţin, dar a se ţine cont şi de faptul că eram pregătită să mă azvânt în ălalalt club cu 700 în nume, Art-ul. Noroc cu Tomata. De plecat am plecat imediat după, în principal din cauza muncii.

Mi-au plăcut:

de Andrei - tare simpatic el
prezentarea lui Dan, pentru că a fost uşor de urmărit şi bine structurată
atmosfera, general vorbind
ThankYou. ro, de existenţa căruia nu ştiam
badge-urile - eu una m-am îndrăgostit de al meu
wireless-ul din bar - ne-a suportat pe toţi, da' pe toţi
vorbitorii, care s-au descurcat exemplar

Nu mi-au plăcut:

fumul. Eu una sunt fumătoare pasionată şi umblată prin birturi fără aerisire, dar la un moment dat începuse să mă doară capul şi să mă usture ochii
lipsa prizelor, hehe

Încă ceva. La întâlnirile viitoare, mi-ar plăcea ca prezentările să fie puţin mai ample şi amănunţite. Adică, lumea care a mers acolo deja avea habar de Twitter, Facebook şi blogging, chiar dacă nu erau power-useri [muhaha], deci noţiunile de bază erau deja cunoscute. Nu zic că prezentările de vineri nu au fost utile şi interesante, zic doar că mi s-ar părea mai productiv ca un vorbitor să dezvolte şi mai mult o anumită temă, în loc să fie mai mulţi care să vorbească fiecare câte 5 minute.

Ca să închei, după cum ziceam şi în titlu, a fost mişto la TweetMeet. Mă mai duc.

The Moood vin în Timişoara. În sfârşit

2009-11-08T16:11:00.003+02:00

Las munca deoparte pentru o veste măreaţă: am aflat de la Susana că The Moood, băieţii ăia minunaţi care tot cântă prin Bucureşti, vin la Timişoara.
Pe 19 decembrie, în Setup ofcors, alături de Persona, alţi băieţi minunaţi. Ah, me so happy.

Hihi

2009-11-05T16:05:00.001+02:00

1 year older and still fabulous

2009-11-03T09:57:00.001+02:00

Adică e ziua mea. Uraţi-mi chestii.

Gânduri aleatorii

2009-11-02T16:42:00.002+02:00

Din categoria hai să mai scriem şi pe blog, că se prăfuieşte săracu'.

Am obosit să mă cert. Cu cei de la RDS, cu cei de la curent, cu ai mei, cu prieteni, cu părinţi. Aşa că de sâmbătă sunt zen.
Ah şi azi sunt şi in a loving mood.
Pare-se că dacă mă trezesc devreme sunt mai productivă. Cu toate acestea, nu o să renunţ la ritualurile mele de somn, gen de la 4 la 10. Şi duminica peste măsură.
Azi-dimineaţă mi-am deschis pentru prima dată laptopul pe tren. Şi toată lumea s-a uitat dubios la mine. Eu m-am uitat la That 70s show.
Suntem în noiembrie :D. Sweet, sweet november.
Oficial Spiritul e birtul pe care îl frecventez cel mai des.
Postul ăsta este incredibil de inutil. Cu toate astea o să îl public.

The ugly truth

2009-10-27T21:14:00.003+02:00

Filmul e draguţel el aşa. Nu m-a dat pe spate, dar nici nu m-a făcut să renunţ la a-l viziona pe la jumate. M-am uitat în principal pentru că e cu Izzie [pentru necunoscători Katherine Heigl] şi am vrut să văd de ce pleacă ea din Greys ca sa îşi astâmpere ambiţiile actoriceşti.
Anyways, povestea e cu o tipă, Abby şi un tip, desigur, Mike. Ea e producătoare, eficientă şi cu niscaiva probleme în a cunoaşte bărbaţi, el are o emisiune în care dezvăluie urâtul adevăr despre bărbaţi. Şi se hotărăşte să o ajute să îl cucerească pe frumuşelul doctor care se mută vizavi. Desigur că între timp i se şi pune pata pe ea, şi ei pe el şi uite aşa scenariul devine uşor previzibil.
Ce am reţinut eu din film? Că Izzie e bună rău. Din Greys nu îţi dai seama de treaba asta. Mai apoi, amândoi sunt simpatici şi drăguţi, am şi râs pe alocuri, deci filmul e vizionabil spre mişto. Aşa, uşurel, minunat pentru fete. Enjoy.

Geek fight tragi-comic

2009-10-26T19:51:00.004+02:00

Pe mine mă amuză întotdeauna certurile din blogosferă. Bloggeri mari vs bloggeri mici, bloggeri medii vs bloggeri începători, bloggeri cu reclame vs bloggeri fără reclame, pampampampam. Mă ţin departe de chestii de genul, dar mă amuz. Mai ales că sunt bloggeriţă insignifiantă şi foarte rar se găseşte cineva care să mă înjure sau să publice minuni stânjenitoare cu mine pe minunatul internet.
Dar, de data asta, cearta e mult prea aproape de mine ca să nu emit o părere, că am de unde. Ei bine, părerea mea că aista fu geek fight. Când cea mai gravă ameninţare iscată în timpul unei certe este „Dacă mai ţipi la mine îţi iau privilegiile de administrare”, nu poţi decât să râzi. Nu tu pumni, nu tu palme, nu tu înjurături de mamă. Off, au trecut vremurile bune, când băieţii se băteau pentru fete, bani, droguri şi putere. Acum doar se ceartă pentru drepturi de administrare.
Problema e că deşi e amuzant, în acelaşi timp e trist. Cei doi sunt prieteni, s-au iubit, s-au jucat, au povestit, au băut împreună. Şi acuma, ţac pac, s-au trezit să se spurce reciproc din cauza unui blog, un blog care aparţine unei întregi comunităţi care comentează, face brainstorming şi e cât de cât unită, zic io. Aşadar, tragi-comic. Ne aşteptăm la eliminări reciproce din blogrolluri, unfollow-uri pe Twitter şi ignorare completă în offline. Dacă toate astea nu s-au întâmplat deja.
Anyways, eu una pevăd o împăcare demnă de surprize-surprize, pe acelaşi fond comun de alcool, cu mâini strânse şi glume spuse ca să se destindă atmosfera stânjenitoare. Iar mai apoi, tărâmul blogosferic va redeveni calm şi liniştit, spaţiu propice pentru blogmeeturi vesele şi discuţii deştepte.

Disclaimer: Mie îmi place în continuare de voi, dragilor. De amândoi, că aşa sunt eu, mai sentimentală.

sursă poză

Replica zilei de ieri, cu iz de banc

2009-10-26T13:52:00.001+02:00

Cum cucereşti o taximetristă?
O întrebi cu o voce senzuală „Mergem la mine”?

Scoasă din puţul gândirii de Alex.

Marea întâlnire a bloggerilor mai mult sau mai puţin timişoreni

2009-10-25T16:03:00.007+02:00

Am ajuns şi eu din nou, după lupte seculare, la un blogmeet. Care s-a ţinut într-un cadru fancy de data asta, la Hotel Timişoara, în Sala Londra, unde eu mă mişcam până acum doar la conferinţe de presă. Am ajuns târziu bineînţeles, cum îmi stă în caracter şi am plecat puţin înainte de miezul nopţii, ca să mă perind prin multitudinea de birturi în care se dansează din Unirii.
Anyways, întâlnirea a fost mişto, am socializat, am beut, m-am pozat cu Mufică şi am cunoscut-o pe Denisuca (yay). Am fost al naibii de mulţi bloggeri, cum nu cred că am văzut vreodată într-o singură încăpere. Nu am listă cu participanţi, ofcors, dar aştept să o posteze careva ca să o fur cu nesimţire. Câteva liniuţe:

îmi place baia de la parterul hotelului, e minunată
foarte mişto tricoul Tomatei şi fustiţa Nebuloasei, kudos
îmi pare rău că nu am apucat să socializez cu toată lumea, dar ştiţi că sunt leneşă de felul meu
Răzvan, vrem poze, da?

Până una alta, azi e duminică, aşa că am de lucru. V-am pupat, xoxo.

LE: poze

Inexplicabil

2009-10-22T22:35:00.001+03:00

De fiecare dată când îmi scap prinzătoarea de păr pe jos, parcă pică într-o gaură neagră. O caut ca apucata jumate de oră şi nimic. Dubios.

Cum o mai duc serialele

2009-10-21T22:47:00.003+03:00

Ale mele, desigur, că la ale altora nu mă bag. Păi hai să vedem.

1. Grey's Anatomy - Come on, dude. Ce naiba vor să facă cu serialul ăsta nu ştiu. Încă e relativ drăguţ, dar se vede cum uşor-uşor se duce pe apa sâmbetei. George a murit, Izzie a fost dată afară şi nu mai apare vreo 5 episoade, Meredith se recuperează după mega-transplant. Bleah. Iar de doctorii noi nu îmi place, cu excepţia bunocului ăluia de a jucat fotbal în tinereţe. Ahh. Anyways, câteva episoade nu o să o mai vedem nici pe Mer, că doamna Pompeo a făcut un copilaş. Ah, îmi amintesc de vremurile bune, în care Izzie, George şi Mer se uitau la luminiţele din pomul de Crăciun, Mer îşi îneca amarul în tequila şi Cristina mai apuca şi biata de ea să opereze.

2. House - No bine, ăsta e în continuare minunat. După un debut de sezon năucitor, mă bucur că House nu şi-a pierdut din farmec după ce a renunţat la Vicodin. Mă enervează doar Wilson, că încă e obsedat de fosta pretenă. Ah şi păcat că nu mai apre Thirteen.

3. Lie to me - Ăsta devine din ce în ce mai bun. Serios. Deci episodul cu tipa care avea personalităţi multiple mi-a plăcut tare mult, la fel şi ăsta ultimul când i-a luat ostatici.

4. Bones - Bones e la fel de draguţ şi de minunat cum era şi până acum. Parcă un pic şi mai drăguţ şi mai minunat.

5. CSI Miami - Mie sincer îmi plăcea mai tare la început, când nu era tehnologia în halul ăsta de avansată, dar na, acum a venit Eddie Cibrian să mă facă să îmi uit supărarea.

6. Dexter - Dacă nu aş fi văzut ultimul episod până acum aş fi zis că e mai slăbuţ decât sezoanele precedente. Acum îmi retrag cuvintele. Dexter rulz.

7. Two and a half men - E la fel. Mai un hahaha aici, mai un hihihi dincolo şi aşa trec 20 de minute.

8. Gossip Girl - Nu ştiu ce s-a întâmplat cu serialul ăsta, dar parcă s-au prostit toţi. Personajele sunt false, dialogurile sunt false, totul pare aşa de artificial încât nici nu ştiu cum să vă povestesc. Mă mai uit doar din inerţie.

Voi ce ziceţi?

Pentru dragii mei prieteni de la RDS

2009-10-18T23:52:00.007+03:00

Da dragilor, sunt o frustrată. O frustrată care a sunat de trei ori la voi în ultimele două zile şi v-a rugat frumos să îi faceţi naibii conexiunea de internet funcţională. Asta după ce şi-a mutat fundul de la Timişoara la Lugoj, pentru ca nici acolo nu îi mergea. O frustrată care a fost capabilă să realizeze că toate firele din cablul ei de net sunt în ordine, aşa că defecţiunea e de la voi. Sunt o frustrată care are nevoie de internet ca să lucreze. Sunt o frustrată care depinde de mailuri şi reader. Da, şi în weekend, culmea.
Şi după ce aţi catadicsit să îi daţi drumul duminică seara, după ora 23, merge înfiorător. Tionul nu mi se încarcă, mailul nici atât, readerul se mişcă mai încet ca şi câinele meu când vrea să îl aduc acasă de la plimbare. Dar ştiţi ce? Măcar sunt o frustrată care are blog. Şi care poate spune lumii întregi că sunteţi neserioşi, că nu vă pasă de sentimentele oamenilor şi că ne tăiaţi conexiunea când ne e lumea mai dragă. Hai ceau. Şi dacă o să vă obosiţi să trimiteţi pe cineva dimineaţă pe aici, să ştiţi că eu voi fi în Unirii, în Timişoara, în birt, acolo unde am wireless.

[Da, o să am răbdare să aştept 5 minute până când se publică postarea asta, sâc.]

Părul îmi miroase a ploaie şi a fum

2009-10-12T23:29:00.000+03:00

Şi e frumos. Vă scriu pe fugă, zgribulită în scaunul meu de piele, rece ca gheaţa, cu ţigara în colţul gurii. Acum am ajuns acasă. Mă pregăteam să mă azvârl sub duş, dar mai apoi mi-am mirosit părul. Şi am decis să mai stau aşa puţin, să ascult ploaia, maşinile grăbite şi veşnicele ambulanţe, cu părul ciufulit.
Mi-e dor de blog. Mi-e aşa de dor că de multe ori mă aşez hotărâtă să mai scriu şi eu un rând două, deşi mereu mi-e somn, sau foame, sau frig, sau toate variantele de mai sus. Ştiu că e supărat pe mine, dar mă iartă întotdeauna, aşa cum îmi iert şi eu câinele dacă mă muşcă sau mă zgârie când îl fugăresc prin casă. Şi mi-e dor de voi.
Azi a fost luni. Şi a fost urât. Şi acum îmi simt capul greu, creierul obosit şi ochii necooperanţi. Dar plouă, şi mie îmi miroase părul a ploaie şi a fum. Şi e frumos.

Leapşa existenţială

2009-10-09T00:06:00.004+03:00

Cătă mă loveşte năprasnic cu o leapşă despre viaţă, zice el. Să purcedem, până mi se umple baia cu aburi.

1. Ce vârstă ţi-ai da dacă nu ai şti câţi ani ai?
19. Dacă îmi dau silinţa 22, dacă mă îmbrac ca un boschetar 18, după cinci beri 16. Peste o lună îmbătrânesc şi mi-e groază.

2. Ce e mai rău: să eşuezi sau să nu încerci?
Ambele. Să nu încerci de fapt, că după aia te consumi cu woulda shoulda coulda.

3. Dacă viaţa e atât de scurtă, de ce facem multe lucruri care nu ne plac?
Pentru că societatea ne-a învăţat că trebuie. Şi pentru că ar fi mult mai obositor altfel.

4. Când ţi se pare că s-a vorbit şi s-a făcut totul, ţi se pare că ai vorbit mai mult decât ai făcut?
Deci cum? Eu nu prea vorbesc mult decât în situaţii extreme, iar de făcut sunt cam leneşă. Deci aş alege varianta inexistentă eu unde eram?

5. Dacă moneda naţională ar fi fericirea, cât de bogat ai fi?
Dimineaţa aş fi săracă lipită pământului, în rest aş avea cam salariul mediu pe economie, plus încă nişte mii de lei dacă îmi văd câinele.

6. Care este lucrul pe care ai vrea să îl vezi cel mai mult schimbat la oameni?
Aş vrea să nu se mai omoare cu obiecte casnice, să nu se mai urce beţi la volan şi să nu le mai fie atâta frică de aparenţe.

7. Faci ceea ce ai visat că faci, sau faci ceea ce faci pentru că împrejurările te-au adus aici?
Jumi-juma.

8. Dacă media de viaţă ar fi de doar 40 de ani, ţi-ai trăi viaţa diferit?
Numai la sfârşit, când aş intra în panică şi aş realiza că încă nu am scris cartea aia care m-ar fi făcut milionară în dolari. Oricum 40 e o vârstă rezonabilă, zic eu.

9. Eşti mai preocupat să faci lucrurile cum trebuie sau lucrurile care trebuie?
Cum trebuie.

10. Dacă ar fi să oferi un singur sfat unui copil despre viaţă, care ar fi acela?
Încearcă, pe cât posibil, să fii liber, fraere.

11. Ce ai prefera să fii: un geniu stresat sau un prost fericit?
Aleg varianta prostului. E mai la îndemână.

12. Ce-ai alege între amintirile pe care le ai până acum sau a fi incapabil să mai ai amintiri de acum înainte?
Aceasta este o întrebare extrem de stupidă, cu un răspuns evident. Amintirile de până acuma, îmi place de ele.

13. Îţi mai aduci aminte de momentul acela de acum 5 ani când erai extrem de nervos şi nefericit? Mai are vreo importanţă acum?
Acum 5 ani aveam aproape 17 ani. Nu prea eram stresată eu.

14. Care este cea mai frumoasă amintire de-a ta din copilărie? Ce o face atât de specială?
Nu îmi vine în minte decât faza cu mine la grădi, urmărind prin curte un băiat. Nu e specială deloc, mai ales că tipul a ajuns un drogat care nu cred că a terminat liceul, dar mi-a rămas în cap.

15. Dacă ai câştiga un milion de dolari, ai renunţa la ceea ce faci acum?
Mă, nu ştiu. Dar sigur mi-aş tăia din program.

16. Când a fost ultima oară când te-ai aruncat cu capul înainte în ceva în care credeai din tot sufletul, deşi toţi te sfătuiau să nu încerci?
Nu mai ţin minte.

17. Când a fost ultima oară când ţi-ai auzit sunetul propriei respiraţii?
Acum.

18. Care e lucrul pe care ţi l-ai dorit întotdeauna să îl faci şi încă nu l-ai făcut? Ce te opreşte?
Vreau să sar cu paraşuta. De când aveam vreo 16 ani. Şi să îmi fac un tatuaj. Cu paraşuta nu am sărit că încă mi-e frică, iar tatuajul nu ştiu în ce zonă să mi-l fac.

19. Care e lucrul pe care îl faci mai bine decât toţi ceilalţi pe care îi cunoşti?

Râd, frate, cu sunete specifice.

Merge la Ada, că mi-e dor de ea.

Lămuriţi-mă, rogu-vă

2009-10-07T22:52:00.002+03:00

Am o problemă, legată de un film. Zack and Miri make a porno se numeşte filmul. Mi l-au recomandat doi băieţi, unul mai demult, celălalt recent. Că e minunat, fantastic, epic, colosal. M-am uitat şi eu la un moment dar, că deh, am încredere în gusturile lor. Şi când colo paf: mi s-a părut plictisitor, sec şi complet neamuzant. Acuma spuneţi-mi, cine greşeşte?

My top 20 hits of the '90

2009-10-04T00:26:00.009+03:00

Că tot mi-a deschis VH1 apetitul, vă invit să ascultaţi melodiile care mi-au luminat mie anii '90. Şi anii 2000. Şi care îmi mai luminează şi acum zilele. M-am chinuit un pic să le selectez, recunosc.

20. Aqua – Barbie girl (life in plastic is fantastic)

19. Nana - Lonely (pff, eram mică, mică)

18. ’NSYNC – Tearin’ up my heart (no, nu îmi plăcea de ei prea mult, da piesa asta m-a atins)

17. Coolio - Gangsta’s paradise (am văzut şi filmul, desigur)

16. Boyz II men - End of the road (melodie de corazon)

15. Celine Dion - My heart will go on (pe asta am plâns la un moment dat)

14. 5ive – Keep on movin’ (ioi, ce îmi plăceau mie băieţii ăştia)

13. Red Hot – Under the bridge (asta cred că a început să îmi placă după anii '90, de fapt)

12. Green Day – Good ridance (good times)

11. Ricky Martin – Livin’ la vida loca (pfuuu, câte energie)

10. 2PAC – California love (vai ce mai dansam eu pe asta)

09. 4 Non Blondes – What’s up (nu ştiu ce să scriu aici în paranteză)

08. Sixpence non the richer – Kiss me (hihi, pe asta am cântat-o la karaoke)

07. Britney Spears – Baby one more time (oh babee babee)

06. Puff Daddy – I’ll be missing you (ioi, cât e de frumoasă)

05. Oasis - Wonderwall (prima piesă pe care învaţă oricine să o cânte la bas)

04. Metallica – Enter sandman (deci cea mai mişto de la Metallica, seriously)

03. Radiohead – Creep (ah, I'm a wildow)

02. REM – Losing my religion (tanananana tanananana)

01. Nirvana – Smells like teen spirit (like, best song ever, dude)

sursă poze: 1, 2

The joy of football

2009-10-02T01:36:00.003+03:00

Dezgustător. Au început în Piaţa Unirii şi au terminat pe stadion. Toată după-amiaza. Mai presus de toate, Poli a şi jucat jalnic. Trist.

Melodia zilei: Guess Who - Noi în anul 2000

2009-10-01T00:45:00.002+03:00

Mă obsedează. Îmi răsună în creier la fiecare moment de repaus mental, mă trezesc cu ea, adorm cu ea, o iau cu mine peste tot. De mult nu a mai avut o melodie din asta semi-comercială un asemenea efect asupra mea.

Site, blog, myspace

Constatare

2009-09-30T12:54:00.003+03:00

Aşa mă enervează când mă întâlnesc cu cineva după ceva vreme şi îmi spune foarte senin Ce faaaci? N-ai mai dat niciun semn. Ei bine, dragă, nici tu nu ai mai dat niciun semn. La asta nu te gândeşti? Nu mi se pare normal să îmi scoţi mie ochii, când şi tu eşti în aceeaşi situaţie.

Într-o notă mai veselă, ziua de azi pare una bună. Sper să nu mă înşel.

Duminică dimineaţa

2009-09-27T08:56:00.005+03:00

Îmi place tare mult partea asta din an. Când vara se îmbină cu toamna, dimineţile încep să fie reci, cerul e gri şi Timişoara miroase a frunze îngălbenite.

Yo La Tengo - Autumn Sweater

Olivia Tremor Control - I Can Smell the Leaves

Surse poze: 1, 2, 3, 4

Melodia zilei: Radiohead - No Surprises

2009-09-24T23:17:00.004+03:00

Cu ea începe primul episod din House. Şi mi-am amintit că există. Şi că e drăguţă.

M-am îndrăgostit

2009-09-24T23:06:00.002+03:00

De acest minunat antiperspirant. De câţiva ani buni foloseam Dove, dar data trecută ăsta mi-a făcut cu ochiul. Cum sunt fană Garnier şi era şi la reducere, am zis că nu strică să-l încerc. Şi cum îmi place tare mult, vi-l recomand şi vouă.

AAAAAA

2009-09-24T00:36:00.004+03:00

La naiba! S-au împlinit doi ani de când am blog. Pe 14 septembrie. Bineînţeles că eu sunt pe altă planetă. ~~Staţi să îmi revin din şoc şi fac update.~~

Aşa deci. Îm ăştia doi ani v-am povestit o grămadă: despre filme, muzică, seriale, concerte, evenimente, întâmplări, v-am bombardat cu poze cu al meu Snoopy şi v-am înnebunit cu Grey's Anatomy. Am descoperit oameni noi, m-am îndrăgostit, m-am dezîndrăgostit, am fost fericită, tristă, supărată, nervoasă. Mi-am scris licenţa (să ştiţi că nu vă uit pe ăia care aţi votat atunci în sondaj că nu o să o termin, hehe), am blogat în stare de ebrietate, da, şi am fost mult prea puţin înjurată. Mi-e lene să fac acum listă cu posturile mele de căpătâi, cum am făcut anul trecut, dar vă las cu trei postări care mi-au sărit în ochi în timp ce-mi răsfoiam minunatul blog:

La mulţi ani ÎnReluare, aşadar! :D

sursă poză